Mergi direct la conținut »
Florin Zamfirescu: «Dorina Lazăr ar trebui să-şi crească nepoţii»
Monden Libertatea > Entertainment > Monden > Florin Zamfirescu: «Dorina Lazăr ar trebui să-şi crească nepoţii»

Florin Zamfirescu: «Dorina Lazăr ar trebui să-şi crească nepoţii»

De Luana Mare,

“Nu mor caii când vor câinii”, pare să spună Florin Zamfirescu, cel care îşi continuă cariera de actor şi după ce a fost trimis la pensie de directoarea Teatrului Odeon.“Dorina Lazăr este mai în vârstă decât mine. Ea ar trebui să se retragă, să-şi vadă de nepoţi şi să lase locul altora, mai tineri. Nu vorbesc de mine, ci de actori din generaţia nouă. Că nu moare lumea teatrului fără actriţa Dorina Lazăr. Dar România este cu fundu-n sus. Nimic nu mai este cum ar trebui să fie”, ne-a spus actorul, cu amărăciune. Imediat după pensionare, Florin Zamfirescu a devenit colaborator al Teatrului Metropolis, unde joacă în piesa “Doi pe o bancă”, iar premiul pe care l-a primit în weekend vine ca o recunoaştere a unei cariere de excepţie, de peste 40 de ani.
În replică, actriţa Dorina Lazăr, care a trecut de opt ani de vârsta pensionării, dar continuă să fie la cârma Teatrului Odeon, pare indiferentă la doleanţele fostului coleg: “Florin se comportă ca maţu-gaia. Mi se pare lipsit de imaginaţie să o ţii aşa, întruna”, a spus aceasta pentru Libertatea.

Close
Închide
  Close