Fosta jucătoarea de tenis urmează să apară în faţa unui judecător la 17 aprilie, fiind acuzată de hărţuire şi agresiune.
Ivan Brannan, fostul logdnic, susţine că de Ziua Îndrăgostiţilor, Jennifer Capriati l-a abordat când se afla la sala de fitness şi a început să urle la el. Brannan a încercat să meargă în vestiar însă Capriati i-a pus piedică şi l-a lovit în piept. El a spus poliţiei că relaţia s-a încheiat în 2012 şi că de atunci Capriati îl hărţuieşte permanent.
La mijlocul anilor 1990, Capriati a avut mai multe probleme cu legea. În mai 1994, ea a fost arestată pentru posesie ilegală de marijuana, în timp ce în 1993 a fost reţinută de poliţie pentru că a furat, dintr-un magazin, un inel care costa 35 de dolari. În 2010, fostul lider al clasamentului WTA a fost spitalizată de urgenţă, după ce ar fi luat o supradoză de droguri.
Jennifer Capriati a câştigat de-a lungul carierei 14 titluri, dintre care trei de Grand Slam, iar la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 a obţinut medalia de aur.