Corina Chiriac a ținut să-i posteze un mesaj aparte bunului său prieten, Florin Piersic, actorul care astăzi a împlinit 80 de ani. Cântăreața și-a cerut scuze întrucât nu s-a numărat printre primii care i-au făcut urări sărbătoritului și a postat o fotografie de colecție, de la începutul anilor 70, pe când actorul abia ce trecuse de 30 de ani, de pe vremea când cei doi au jucat în filmul ”Aventuri la Marea Neagră”.

corina_chiriac_01_44bc7b3946.jpg

”Atașez o fotografie veche, de la începutul anilor 70, pe vremea când jucam împreună în filmul Aventuri la Marea Neagră, în regia regretatului nostru prieten, Savel Stiopu. Să ne trăiești, Florine, cu nenumărate piersici în sacoșe”, a postat Corina Chiriac.

0-237842-florinpiersic.jpg

Florin Piersic și-a sărbători ziua de naştere pe scenă, la Opera Naţională Română din Cluj, unde în urmă cu câteva ore a fost montat spectacolul “Nu mă întreba câţi ani am!”, prin intermediul căruia longevivul artist a fost omagiat. În acest spectacol, actorul a interpretat monologuri din piesa “Peer Gynt”, de Henrik Ibsen, în timp ce Orchestra Operei din Cluj a cântat o suită scenică din concertul “Peer Gynt”, pe muzica lui Edvard Grieg.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.