anda adam botez (4)

Deși, conform obiceiurilor nașa este cea care aduce bebelușul nebotezat la biserică și îl da înapoi mamei abia după ce este creștinat, Anda nu a ținut cont de tradiții. Așa se face că finuța și nașii și-au dat întâlinire la biserică. Primii care au ajuns au fost George și Ramona Prodea împreună cu fiicele lor, Karina, din căsnicia cântărețului cu Alina Laufer și Ilinca, fiica dintr-o relație anterioară a Ramonei. Abia după câteva minute a ajuns la biserică și Anda cu Evelin, alături de Sorin și mama Andei.

anda adam botez

Cu toate că slujba era programată în jurul orei 16:00, Anda a motivat că au întârziat pe motiv că le-a luat mai bine de două ceasuri ca să se pregătească.

”Am vrut să fiu perfectă. Evelin a fost foarte cuminte, sper să fie la fel”, a spus Anda înainte să intre în biserică.

În ciuda faptului că Evelin a fost cuminte și nu a plâns deloc, cântăreața a lăsat-o din brațe pe micuță, doar cât a ținut preotul slujba, iar atunci i-a dat-o în brațe nașului, George. Imediat după ce a fost creștinată, Anda a luat-o înapoi în brațe și au plecat în grabă spre restaurantul unde se va ține petrecerea.

VLAD9220

A avut toată familia alături

anda adam botez (1)

Dacă la petrecere a invitat 300 de persoane, la slujbă, cadrul a fost mai restrâns: câțiva prieteni apropiați, nașii, dar și familiile. Dacă părinții lui Sorin au venit de la Constanța pentru a fi părtași la prima petrecere a nepoatei lor, mama Andei a venit tocmai din SUA, iar tatăl ei din Australia.
anda adam botez (2)

FOTO: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.