Trei dive ale scenei românești, trei vedete ale micului ecran - Ozana Barabancea, Loredana Groza și Mirela Boureanu Vaida, au fost colege de scenă într-un musical de succes, care s-a jucat în urmă cu mai bine de șapte ani.
O fotografie postată recent de Ozana Barabancea pe pagina ei de pe un site de socializare o arată într-o ipostaza foarte sexy, alături de o parte din distribuția musicalului ”Brodway (sic) București”. Alături de Ozana, care arăta la fel de bine ca acum, după operația de micșorare a stomacului, în fotografie sunt și Loredana Groza, Mirela Boureanu și Crina Matei. Toate extrem de sexy și pline de voie bună.
În ultimele luni, Ozana Barabancea se poate mândri că a pierdut peste 20 de kilograme și are o siluetă aproape perfectă. Recent, jurata de la „Te cunosc de undeva!” a acceptat să vorbească despre schimbările majore din viața ei și despre felul cum a slăbit.
Artista recunoaște că înainte de operația de micșorare a stomacului avea un stil de viață dezordonat, era foarte ocupată, mereu pe fugă și mânca de multe ori compulsiv. Din aceste motive singura dietă pe care a ținut-o și a dat și rezultate a eșuat drastic în momentul în care a revenit la stilul de viață de dinainte.