“Sunt între trei fetițe, că și mami e tot o fetiță, rămânem copii în sufletul nostru. E tare frumos. E și greu, dar e superb. Sentimentul cu două fetițe în casă este ceva incredibil, fabulos, nu-l pot descrie în cuvinte. Privesc partea bună, sunt răsfățatul casei, singurul prinț între atâtea prințese. Dar e și o responsabilitate: trebuie să am grijă de ele, să le ocrotesc, să le păzesc. Sunt sentimente noi pentru mine, sper să fac față”, ne-a mărturisit Tavi Clonda.

Gabi Cristea și Tavi Clonda au probleme cu fetița cea mare, de când li s-a născut mezina. “Victoria e deja puțin geloasă”

De când Gabriela Cristea s-a externat și și-a adus acasă bebelușa, artistul are grijă ca Victoria, fata cea mare, să nu se simtă neglijată. Atât el, cât și vedeta TV s-au pus la curent, încă dinainte de a deveni părinți pentru a doua oară, cu pericolele care apar în momentul în care în casă mai vine o surioară sau un frățior.

«Când tata o ține pe Iris în brațe, Gabi o răsfață pe Victoria»

“Victoria e deja puțin geloasă când mami o îngrijește pe surioara cea mică. Atunci însă intervine Tavi, care se joacă cu ea până când mama termină ce are de făcut cu mezina. Și invers. Când Tavi o ține pe Iris în brațe, Gabi e cea care o răsfață pe Victoria. Ea credea că se va juca și va alerga după surioara sa imediat ce vine acasă. Vrea deja să o țină în brațe, cum face mami și se necăjește când nu i se permite acest lucru”, ne-a povestit un apropiat de-al familiei.  

În primele zile acasă, bebelușa a fost extrem de cuminte. Aceasta a dormit în pătuțul său, nu împreună cu părinții, așa cum s-a întâmplat când s-a născut Victoria. Cum fetița se numește Iris, pe peretele de lângă pătuțul ei au fost desenați mai mulți iriși.

CITEȘTE ȘI:

Când lasă racheta, ia în mână pensula. Ce pasiuni are tenismena Alexandra Dulgheru (locul 159 WTA)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.