“Eu nu am obişnuit să vorbesc despre viaţa mea personală în presă, iar unii jurnalişti, puţini, ce-i drept, au profitat de lucrul ăsta şi au cam inventat poveşti care nu aveau treabă cu realitatea din viaţa mea!
În momentul ăsta mă simt o femeie şi o mamă fericită, iar motivele îmi sunt de ajuns că le ştiu doar eu şi cei apropiaţi! E bine câteodată să nu te deschizi ca o carte din anumite puncte de vedere, iar lucrul ăsta mi-a făcut tare bine”, a povestit Geanina Ilieş pentru revista TVmania, care apare pe piaţă luni, 18 iunie
Vedeta Antenei 1 nu a stabilit încă destinaţia în care va pleca în vacanţă, însă spune că a primit "ordine" clare de la fiul ei, Patrick, pe care le va respecta.
„Mi-a zis: 'Mami, vreau oriunde, dar să fie cald şi să stau numai în apă'. Cred că a fost cât se poate de clar cu dorinţa lui şi aşa o să şi facem", a spus ştirista.