În cererea de divorţ depusă la tribunal, tânăra declară că îi pare rău că a fost căsătorită cu milionarul, dar mai ales că i-a permis să fie tatăl copilului ei.
„Eu am vrut să o salvez şi să o aduc pe drumul cel bun”, este declaraţia de răspuns a soţului ei. „M-am căsătorit din dragoste cu Monica, iar singurul interes pe care l-am avbut a fost un interesat altruist: de a încerca să salvez o fată dintr-o situaţie foarte grea în care era.”
columbenii
Monica şi-a schimbat radical cererea de divorţ care arată acum mai mult ca un rechizitoriu.
„Am fost fascinată de lumea în care acesta trăia şi în care mă introducea, o lume total diferită de cea în care veneam eu.” Deşi recunoşte că a fost impresionată de toate gesturile lui Irinel, după 5 ani de mariaj, Monica şi-a dat seama că tot timpul făcea ceea ce îi cerea Irinel.
„Simţeam că îi datorez acest lucru! Îi simţeam dominaţia sa: prin putere, prin experienţă şi prin bani!” a mai adăugat ea despre fostul soţ, pe care îl defineşte ca fiind „geniul malefic de la Izvorani”.
În replică, Irinel Columbeanu a declarat: „Cred că ea este o hoaţă a propriului viitor”, care suferă de sindromul „Cenuşăresei care şi-a pierdut biletul câştigător la Loto şi acum nu mai reuşeşte să-l găsească.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.