Într-o emisiune televizată, vedeta a vorbit pentru prima dată despre afecțiunea care i-a distrus viața și care a țintuit-o la pat câteva luni, dar mai ales, pe care medicii au reușit cu greu să o identifice.
„Este a doua mea șansă la viață. Sunt abia la jumătatea tratamentului. Sunt mai bine, fac progrese. Însă în octombrie am fost ținuită la pat”, a povestit ea cu ochii în lacrimi, explicînd și cât de greu le-a fost medicilor să îi pună un diagnostic.
„Dar mi-am revenit. Boala Lyme există și poate fi însvinsă”, a adăugat Avril.
Boala Lyme (Borelioza Lyme) este o boală infecțioasă cu afectare sistemică produsă de o bacterie (Borrelia burgdorferi), transmisă omului prin înțepătura unor căpușe din genul Ixodes infectate. Colocvial, boala este cunoscută și sub numele simplu de borelioză, deși este doar un tip particular de afectare produsă de borrelii.oala Lyme mai este supranumită și „boala cu 1000 de fețe” din pricina faptului că afectând întregul organism, simptomele și semnele ei mimează pe cele ale altor boli, iar reacția individuală față de agentul patogen este foarte diferită de la om la om.Cu cât boala este tratată mai repede, la scurt timp după înțepătura de căpușă, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari. Altminteri se poate ajunge la o borrelioză diseminată, cronică, cu afectări articulare, cardiace, oftalmologice și neurologice cronice. După 6 luni de simptome, se poate vorbi despre „Boală Lyme cronică”. Tratamentul alopat se rezumă la antibioterapie (cure repetate cu doze mari, antibiotice combinate, perioade mari de timp/cură – 4-8 săptămâni/cură). Efecte pozitive în tratamentul cazurilor de borrelioză au fost obținute și prin terapia cu oxigenare hiperbară

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
FANATIK.RO
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
FANATIK.RO
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI