Mihai Albu (51 de ani) şi Iulia Albu (33 de ani) au acum vieţi separate, după ce au divorţat în urmă cu mai bine de un an.
Însă, contrar a ceea ce poate mulţi s-ar fi aşteptat - mai ales dacă ţinem cont de comportamentul post-divorţ al designerului de pantofi, care nu s-a mai implicat într-o altă relaţie - Iulia nu a fost prima prietenă a lui Mihai.
Parcă pentru a-i face în ciudă fostei soţii, designerul a postat pe pagina sa de socializare o fotografie din perioada liceului, în care apare alături de o fostă colegă, pe care o ţine strâns de după umeri.
"Am primit o poză făcută prin 1979... Da, eu sunt! :)) Domnişoara nu este Iulia, pentru simplul motiv...nu se născuse încă :))))", a explicat el cu ironie.Însă datele pe care le-a furnizat nu sunt tocmai exacte, ele fiind imediat corectate de către protagonista imaginii. Aceasta i-a explicat fostului coleg că imaginile au fost surprinse la finalul clasei a XII-a, în vara anului 1981, chiar înaintea Bacalaureatului."Eu aveam o pereche de sandale draguţe.. Cu toc de 5 cm înălțime din piele alb bej ... Iar tu .... Adidași", i-a spus fosta colegă.
Mihai însă nu pare prea convins de lămuriri şi a ales o "soluţie" de compromis: "Cred că era în 1980".