Imagini cu Dana Budeanu la un târg din București, printre borcanele cu zacuscă și miere. Accesoriul de mii de euro cu care a atras atenția

 10 comentarii

Dana Budeanu a atras atenția cu cea mai recentă apariție a sa. Creatoarea de modă a apărut la un târg al fermierilor din București, acolo s-a lăsat pozată printre tarabele cu borcane de zacuscă, miere și nu numai.

De curând, în București, a avut loc un târg unde oameni din toate colțurile țării vin să își vândă produsele tradiționale românești cu care se mândresc. Acolo, Dana Budeanu și-a făcut apariția, s-a fotografiat cu comercianții, dar a și atras atenția cu ținuta ei.

Creatoarea de modă a apărut îmbrăcat cu o geacă cu imprimeu milităresc, pantaloni bej și cizme până la genunchi, negre. Accesoriul cu care a atras Dana Budeanu a fost geanta ei, maro cu negru, care pe site-ul fendi.com se vinde cu 3.200 de euro, scrie unica.ro.

„E iar sărbătoare în curte la Agricultură! Fermierii mei iubiți, cu mâinile lor de sfinți, s-au adunat să vă arate România. Le știu toate poveștile și le iubesc pe fiecare. M-am oprit cum am intrat la renumitul nostru rege al ciolanului, cu ale lui delicii din carne de mangalița, unde era o coadă până afară, de oameni frumoși rămași cu gustul târgului de ziua națională și veniți de dor”, a transmis pe rețelele de socializare Dana Budeanu, care a făcut cumpărături de la târg, dar s-a și pozat cu comercianții printre tarabele cu zacuscă, brânză, miere și alte produse.

Ce a cumpărat de la târg Dana Budeanu

Totodată, în mediul online, ea a dezvăluit și ce a impresionat-o la târg. „Nu îi uit pe copiii care fac minuni din alunele noastre și le transformă în creme cu ciocolată și miere.

Niște tineri fericiți de fiecare rod. Mereu îi caut pe minunile de oameni de la «Din drag de Bucovina», Direcția de Agricultură Județeană nr. 1 din România, unde m-am lipit de frumosul cu barbă cu dulciuri 100% naturale, fără zahăr, făcute de el și soția lui, de copilul minunat care frământa cozonaci împreună cu mama lui, care mi-a vorbit despre ei cu tot sufletul, de untul de casă, de cel mai fermier «pe vechi» de la Mirvalact, care mi-a povestit că el are școală, căci pe vremuri făceai școli ca să lucrezi pământul și animalele… până la premianții de la Topoloveni, familia Bârsan și iaurtul lor de oaie, șefii la brânză de la Sibiu și nu am plecat fără usturoiul nostru minune, cunoscut în toată țară și sădit din mâinile unei minuni de om”, a mai spus vedeta.

„Anul ăsta au adus și McDonald’s organic de România, cu hamburgeri, pastramă și cartofi prăjiți, hot dog din crenvurști naturali, fix ca în America”, a încheiat Dana Budeanu.

Cine este Dana Budeanu

Dana Budeanu, care a recunoscut într-un interviu cu Marcel Ciolacu că simpatizează cu PSD, este cunoscută pentru promovarea teoriilor conspiraționiste și este invitată la România TV, televiziune fondată de fugarul Sebastian Ghiță, și la Antena 3, care aparține lui Dan Voiculescu.

Pe durata pandemiei de COVID-19, Dana Budeanu și-a exprimat opinii contrare cu privire la necesitatea purtării măștii de protecție și la vaccinare. Dana Budeanu a mai fost în mijlocul unei controverse în martie 2020, când a „recomandat” bărbaților din România să-și lovească partenerele dacă acestea „îndrăznesc” să le „răspundă cu nas”.

„În secunda aia, trebuie să iei un pumn, să-i spargi gura, bă”, spunea creatoarea de modă Dana Budeanu în episodul 18 al emisiunii ei online, publicată pe YouTube la mijlocul lui martie, la începutul pandemiei. Dana Budeanu i-a sfătuit atunci pe bărbați cum să „altoiască” femeile, chiar și „preventiv”, redescoperindu-și, în felul ăsta, instinctul masculin.

Nu doar că aceștia și-ar recuceri astfel bărbăția, dar ar face un bine societății și ar instala frica în femei, a mai sugerat designerul vestimentar.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    EDYKEY 02.02.2024, 12:09

    Bine că aţi menţionat că geanta costă 3.200 euro pe site-ul fendi.com, altfel credeam că e o borsetă cumpărată din mall Vitan...

  • Avatar comentarii

    Cristina2024 02.02.2024, 12:36

    Total neinteresant cine e Dana Budeanu. Respect pt producătorul roman.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 02.02.2024, 13:18

    O pițipoanca obraznică care tutuiești pe toată lumea..?

  • Avatar comentarii

    cineva13 02.02.2024, 14:55

    Și eu care credeam că e o geantă pentru piață...orice ființă educată știe cum să se imbrace pentru a merge la piață

  • Avatar comentarii

    Lecoqsportif 02.02.2024, 16:47

    S-a dus după fătălăi provinciali.

ALTE ȘTIRI
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un român de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
MONDEN
Diana Matei pe scena de la Sala Palatului din București | sursa foto: PR
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
09:55
Războiul dungilor: Adidas dă în judecată un brand australian din cauza designului hainelor
09:50
Incendiu masiv în Rusia, după ce dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier din Rostov
09:38
Imagini cu familia lui chef Alexandru Sautner. Ce surpriză i-a făcut soția de ziua lui de naștere. „La mulți ani, dragoste!”
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...