Culiță Sterp și Daniela Iliescu și-au botezat fetița, pe Miray. Evenimentul a avut loc ieri, 15 mai, în prezentat membrilor familiei și prietenilor apropiați. După slujba de la biserică, toți s-au distrat la un restaurant, unde atmosfera a fost întreținută de mulți artiști.
Daniela Iliescu a născut o fetiță perfect sănătoasă pe 3 martie, micuța fiind al doilea copil al cuplului, Daniela și Culiță mai au un băiat, pe Milan. Iată că timpul a trecut rapid, iar ieri a avut loc botezul micuței. Evenimentul a început acasă, când toți s-au pregătit temeinic pentru slujba de la biserică.
Miray a fost în centrul atenției, îmbrăcată într-o rochiță albă, micuța a stat la poze, dar cel mai mult i-a plăcut în brațele tatălui ei. Foarte elegantă a fost și mămica Daniela Iliescu, care a purtat o rochie albă mini, cu mâneci lungi. De partea cealaltă a fost Culiță Sterp, într-un costum crem. Tot acasă, întreaga familie a filmat și pentru un videoclip pentru cea mai nouă piesă a lui Culiță Sterp.
„Astăzi, la botezul fetiței noastre, Miray, o să filmez cea mai frumoasă melodie din viața mea! ? «Cum duce furnică în spate» ?”, a anunțat el.
De acasă, întreaga familie a mers spre biserică, care a fost frumos aranjată pentru slujbă. Cristelnița a fost împodobită cu flori și o fundă roz pentru micuța Miray. Nașii au fost cei care au atras privirile, nașa îmbrăcată într-o rochie albă, iar nașul într-un costum elegant.
După ce micuța a fost creștinată, întreaga familie s-a îndreptat spre locația unde a avut loc petrecerea. Primii au ajuns Daniela Iliescu și Culiță Sterp, care au fost impresionați de decorul sălii, cu flori naturale roz și portocalii, cu multe baloane, candelabre. Pentru decor s-au bazat pe Geta Ungurean, cea care a organizat și nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță.
Rând pe rând invitații au început să sosească, iar sala s-a umplut de voie bună. Imediat muzica a pornit, atmosfera fiind întreținută de mai mulți artiști și maneliști, printre care Carmen Chindriș și taraful, Leo de la Roșiori, dar și Nicolae Guță.
Pentru petrecere, Daniela Iliescu a avut pregătită o a doua ținută. Ea a purtat o rochie roz, lungă și desfăcută pe picior, cu nenumărate volane. S-a asortat cu fetița ei, care a avut tot o rochie roz. În schimb, Culiță și fiul Milan au purtat costume albastre.
Un moment inedit pentru familie a fost tortul. Culiță Sterp, care era cu amândoi copii în brațe, a izbucnit puternic în lacrimi. Daniela Iliescu l-a consolat, văzându-l cât e de emoționat. Până dimineața toți invitații s-au distrat, printre care și Vlăduța Lupău.
„Prințesele… se nasc și rămân tot prințese. Ei bine, una este MIRAY ? Iar eu, i-am zis la potențiala mea cuscra Daniela Iliescu, că promit să fiu o soacră bună ? Viață de vis, micuțo”, a glumit artista.