În anul 2000, Amalia Enache s-a mutat în București cu chirie chiar în mansarda în care locuiește și acum. Patru ani mai târziu, prezentatoarea Știrilor Pro TV și-a cumpărat apartamentul cu trei camere de la mansarda unui bloc din Cișmigiu, apartament pe care l-a amenajat după bunul ei plac.

Deși nu are o locuință foarte mare, vedeta e foarte încântată de apartament mai ales pentru că e foarte luminos. Pentru Ciao, Amalia Enache a declarat: „Eu atunci când m-am mutat la București, după studenție, după facultatea de la Timișoara, am stat cu chirie în această mansardă în apropierea parcului Cișmigiu.

Amalia Enache: „Îmi place pentru că e chiar aproape de Cișmigiu, e ca o prelungire a casei noastre”

E o casă pe care mi-am dorit-o foarte mult, o casă pe care am renovat-o după gustul meu. Nu e o casă mare, este un apartament cu 3 camere, dar e o casă foarte luminoasă și pentru mine e cea mai frumoasă. Îmi place pentru că e chiar aproape de Cișmigiu, e ca o prelungire a casei noastre, e așa grădina noastră, școala e aproape, mergem pe jos, e centrul aproape, facem aproape totul pe jos și pentru mine este suficient.

Eu nu visez la căsoaie, nu știu, nu am asta ca o dorință”, a spus Amalia Enache, care și-a prezentat și casa în urmă cu șase ani. Pentru Storia și AList, prezentatoarea Știrilor Pro TV a deschis larg ușa apartamentului său din centrul Bucureștiului și a arătat cum e compartimentată și decorată casa sa.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
amalia-enache-casa-12Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Livingul e open-space cu bucătăria, care e mică, dar bine compartimentată. Acolo vedeta are și aragazul, dar și mașina de spălat. „Eu nu gătesc foarte mult, dar în această casă se gătește foarte mult, pentru că am un copil care mănâncă foarte bine. Deși este mic locul, de aici ies de câteva ori pe zi felul unu, felul doi și prăjituri”, a spus atunci Amalia Enache.

În casă, prezentatoarea are și o ușă foarte veche, cu detalii tradiționale, pe care a găsit-o la un magazin vechi. În baia ei, Amalia Enache are și o cadă care e adusă din Paris.

Amalia Enache, supărată pe muncitorii care au lucrat lângă casa ei

În 2016, Amalia Enache născuse de curând și era acasă, în concediu postnatal. Perioada petrecută atunci nu era una foarte fericită, acest lucru din cauza muncitorilor care lucrau lângă casa ei. Amalia Enache și-a vărsat oful pe rețeaua de socializare, spunând că îi era greu să doarmă din cauza zgomotelor.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Nu răspunde nimeni la Inspectoratul de Stat în Construcții, așa că rog, colegii jurnaliști sau cei care cunosc legea, să-mi spună dacă se dau autorizații de construcție pe timp de noapte (dacă da, cine o fi gândit o lege așa de grozavă?!). Lângă casa mea s-a pornit un șantier, iar gălăgia și strigătele muncitorilor fac imposibil somnul. Ce e de făcut? E greu și cu bebeluș, și cu șantier. Mulțumesc!”, a scris Amalia Enache pe Facebook.

Potrivit legislației aflate atunci în vigoare, „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00-8.00 şi 13.00-14.00 – de către orice persoană – prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora este sancţionată cu amendă de la 500 la 1.500 de lei”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Qwert   •   28.04.2024, 03:19

Articolul e din categoria " Hai sa vedem suferinta celor cucada de baie din Paris". Jale si plans la ce necazuri poate sa intampine proprietara cazii. Unde palaria lui Hercule mai e decenta fata de aia care nu se bucura de conditii avantajoase de trai si nici cada din Paris nu au, ci de la Dedeman? Sclifoseala de *** imbaiata in fite de avangardista lui peste prajit.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

1Gin   •   24.04.2024, 11:37

În 2016 abia născuse, iar acum are fetiță de 6 ani.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI