Imagini din noul apartament al Alexandrei Ungureanu. Cum arată bucătăria artistei: „Mi-am ales să fac mobilă pe comandă”

 11 comentarii
Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu, în vârstă de 41 de ani, și-a achiziționat recent un apartament în București și este aproape gata cu amenajările. Artista a împărtășit câteva imagini din noua locuință cu fanii săi.

Artista este foarte încântată de cum merg treburile la noul său apartament. Alexandra Ungureanu și-a achiziționat o locuință în sectorul 3 și așteaptă cu mare nerăbdare să se mute la începutul anului viitor. Lucrările de amenajare durează deja de un an, însă nu a fost deranjată de acest proces de lungă durată, pentru că locuiește cu mama ei și îi face plăcere să stea împreună.

„Mi-am luat un apartament în sectorul 3, unde locuiesc de foarte mulți ani de când sunt în București și unde mă simt foarte bine, aproape de Parcul IOR, zona verde, sunt foarte obișnuită în zonă.

Mi-am ales să fac mobilă pe comandă, fabrica de mobilă este cu tradiție, din orașul meu natal, din Onești, are o linie de producție foarte nouă, în care s-a investit foarte mult, plus că a fost și o componentă emoțională. Eu, din păcate, a trebuit să vând apartamentul din Onești în care m-am născut și am crescut, pentru că nu ajungeam acolo și se degrada și cumva a fost o variantă să aduc o bucățică din Onești la mine în București, unde stau, având în vedere că am fost foarte legată de orașul meu natal”, a mărturisit Alexandra Ungureanu, care are planuri mari și se gândește să lanseze chiar și o linie de mobilă care să îi poarte numele, pentru Click!.

„Anul viitor voi lansa cu cei de la fabrica de mobilă și o linie de mobilă care îmi va purta numele”

Artista mai are foarte puțin până când se va muta în apartamentul său din sectorul 3 și a fost foarte atentă la toate detaliile. A ales să fie amenajat în stil minimalist și este încântată de rezultate după ce a lucrat cu un designer interior.

„Eu fiind tot timpul plecată și pe drumuri, cu proiecte, concerte și alte evenimente, nu am avut timp să  apăs pedala și mă ocup doar de apartamentul cumpărat. Stau călduț, la mama, care are grijă de mine, îmi gătește, mai stau și cu ea și cu cățelușele, că oricum nu avem timp să petrecem împreună, deci cumva nu mă deranjează perioada asta care a trecut, dar cu siguranță mă voi muta în noua casă la începutul anului viitor.

E gata în proporție de 80%, mai sunt foarte puține lucruri de făcut. Am și un designer cu care lucrez, care mi-a dat direcția minimalistă, care mă reprezintă! Și dacă totul va merge bine, anul viitor voi lansa cu cei de la fabrica de mobilă și o linie de mobilă care îmi va purta numele, cumva de accesorii pentru interior”, a povestit Alexandra Ungureanu, care se pregătește să lanseze o super piesă de Crăciun împreună cu Keo.

„Bucătăria am utilat-o cu aparatură modernă, care știe ce vrei, înainte să-i ceri”

Cântăreața a fost bucuroasă să împărtășească cu fanii săi imagini din locuința sa. Bucătăria este gata și este extrem de încântată de cum a ieșit totul.

„Eeei, iată că a venit ziua să vedeți o bucățică din apartamentul în care urmează să mă mut (nu mai zic când, că nu ne grăbim niciunde). Mi-am promis că dacă o să-mi fac o bucătărie super simpatică și utilată, chiar mă apuc de gătit.

Deja visam la preparatele cu care o să-mi impresionez oaspeții pe care îi instalez în logie. Pentru logie mai am încă de cumpărat mobilă, dar cu bucătăria sunt aproape gata să-mi încep planul! Și asta pentru că am utilat-o cu aparatură modernă, care știe ce vrei, înainte să-i ceri!”, și-a anunțat Alexandra Ungureanu admiratorii de pe rețelele sociale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    Andreeacostin1991 22.11.2023, 12:05

    Bat-o norocul mâncare gătită de tine!

  • Avatar comentarii

    Dori.l 22.11.2023, 12:11

    Gust, rafinament, stil. O casa frumoasa.

  • Avatar comentarii

    ionels 22.11.2023, 12:28

    Foarte frumos apartamentul.

  • Avatar comentarii

    Andrissima 22.11.2023, 12:43

    Foarte frumos! Mult succes in continuare!

  • Avatar comentarii

    MoSi202 22.11.2023, 17:46

    Să vă bucurați de acest frumos apartament!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!