Interviu cu Mike Godoroja, artistul cu origini basarabene, născut în București: „Nu am fost capabil să devin un emigrant de vocație. Nu îmi doresc să părăsesc România”

Într-un interviu pentru Libertatea, Mike Godoroja povestește despre viața lui profesională, despre marea lui pasiune: muzica.

Libertatea: Sunteți cântăreț, producător, aveți o carieră de zeci de ani în industria muzicală. Știu însă că ați absolvit Institutul Politehnic Bucureşti și că ați făcut studii de televiziune la Paris. Cum ați luat însă drumul muzicii?

Mike Godoroja: Drumul acesta spre muzică l-am avut încă de foarte mic. Pasiunea și bucuria de a mă implica în arta sunetelor mi-au definit oarecum viața. Și, ca mulți artiști care provin din zone diferite ca pregătire universitară, și eu am intrat în muzică organic, firesc, natural, fără să fiu împins în spate, de la spate, fără să fac un efort anume pentru că aveam în mine bucuria de a mă asocia cu spectacolul muzical. Există numeroase exemple, și în lumea scriitorilor, și în lumea muzicienilor, și în lumea pictorilor, ș.a.m.d., există numeroase exemple de artiști care au pregătire diferită, universitară, de domeniul în care mai târziu au activat pentru toată viața. Așa că mi-am făcut o pregătire particulară, privată, în timp, în așa fel încât să mă pot perfecționa și să pot să mă exprim pe scenă. Sigur că am simțit că evoluția într-un concert trebuie să fie susținută și de o însușire pe care mi-a dat-o Dumnezeu și asta a fost, de fapt, baza și chemarea mea pentru a face muzică și toată activitatea mea de-a lungul timpului a fost în această zonă.

Recomandări

Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European. Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro

Am făcut emisiuni muzicale la radio și la televiziune, am produs muzicieni cum ar fi IRIS, cum ar fi Felicia Filip, cum ar fi Johnny Răducanu. Am realizat festivaluri de genuri rock, jazz, blues de-a lungul timpului. Primul festival de jazz din România în 1993 a fost realizat de mine împreună cu Valerian Mareș, s-a numit Jazz Alive și a fost prima apariție internațională marcantă a unui muzician de jazz în România, e vorba despre Chick Coreea. De atunci și până astăzi, tot traseul meu a fost asociat acestei arte, pe care o iubesc, o slujesc și căreia mi-am dedicat întreaga mea existență.

– Cum vă definiți că artist?

– Este dificil, chiar uneori imposibil să îi spui unui artist ce este el, cine este el, pentru că viața unui artist, așa cum arată biografiile acestora, este o continuă zbatere, un zbor continuu, este o permanentă cercetare a ceea ce se întâmplă cu el și cu lumea din jurul lui, pentru că un artist nu este altceva decât reverbația acelei lumi concentrată într-o lucrare a unui moment. Acea lucrare poate să fie o piesă muzicală compusă, interpretată, poate să fie un tablou, poate să fie un dans, un film, o piesă de teatru, ș.a.m.d.

Aș putea să spun cum mi-aș defini traseul meu de-a lungul timpului – pasiunea pentru muzică și dorința de a împărtăși cu ceilalți această bucurie a mea ar fi, să zicem, o definiție. În permanență când descopăr ceva care îmi încântă sufletul, în special în ceea ce privește muzica, am o dorință de neoprit de a povesti. De aceea, în afara concertelor, activitatea mea a fost în paralel la fel de importantă și aș putea spune prodigioasă, aceea de a promova, de a povesti, de a fi promotor al muzicii de calitate.

Recomandări

Rusia pregătește acte de sabotaj „cu un potenţial ridicat de daune” în toată Europa, avertizează agențiile de informații

Nu mi-am dorit, nu am fost și nu îmi propun să fiu vreodată un critic, este o altă meserie pentru care trebuie o altă pregătire, dar în mod natural am fost un promotor, un om care a știut cum să povestească despre artă, despre muzicieni, despre concertele care l-au impresionat. Mi-aș putea defini viața care curge pe mai departe ca fiind o permanentă căutare și, de asemenea, aș putea să îmi definesc acest traseu ca fiind o călătorie în diverse continente ale timpului.

Am descoperit blues-ul pe care l-am slujit cu mare pasiune, m-am dedicat muzicii de jazz, pentru care am fost un producător de disc, l-am produs, de exemplu, pe Mircea Tiberian, l-am produs pe Johnny Răducanu și Anca Parghel. Am realizat emisiuni împreună cu Florian Lungu, am produs rock începând de la prima mea colaborare cu Florian Pittiș și până în zilele de astăzi când la radio și la TV am adus în prim-plan muzicieni de rock din zona creativă, muzicieni care reflectă într-o mare măsură și filtrul gustului meu, crezul meu despre muzică . Aș mai putea încheia spunând că o definiție a mea ca artist prin viață ar fi aceea de a nu accepta granițe, garduri, etichete, de a te simți liber să zbori între stiluri, chiar și între genuri pentru că acolo se manifestă ceea ce omul are mai scump – creativitatea.

Recomandări

Traumele Nogăi, tânăra răpită de care s-a îndrăgostit un terorist Hamas: „Toți vor fi eliberați, dar tu vei rămâne aici cu mine și vei avea copiii mei”

-Care e scopul muzicii dumneavoastră? Aveți un public-țintă, cântați pentru un public de o anumită vârstă?

-De la bun început gândul meu e îndreptat către public. N-am crezut, nu am fost învățat să cred că un artist se poate exprima depărtându-se sau eliminând publicul din această ecuație. Cred că filozofia artei spusă așa într-un mod extrem de accesibil și sintetic ar fi acest binom între cel care creează și cel care receptează creația. Cel care creează are nevoie de cel care receptează pentru a se încheia ciclul lucrării sale. Un artist a cărui lucrare nu ajunge la public este un artist trist, frustat și lumea aceasta are numeroase cazuri de artiști care au fost recunoscuți abia după moartea lor. Dar da, un artist care nu are acces la public din diverse motive este un artist care suferă și istoria dovedește, din păcate, cu multe exemple, cu vieți de artiști distruse pentru că nu au reușit să ajungă la public. Cum, de altfel, există și foarte multe exemple de artiști care s-au străduit într-o măsură mai mică sau mai mare și au luptat, și au reușit să ajungă la public. Asta este prima parte a binomului, cealaltă parte – publicul de ce are nevoie de lucrările artiștilor, de ce nu poate elimina din timpul vieții sale, a publicului, ideea de a se bucura de artă și despre muzică în mod special, căci despre asta vorbim.

Pentru că viața noastră este compusă de diverse segmente de existență și de explorarea ei. Sunt segmente care țin de munca zilnică în care ne perfecționăm, sunt segmente care țin de relația cu familia în care dorim să o facem cât mai puternică, cât mai profundă și cât mai durabilă. Sunt segmente care țin de explorarea lumii, prin călătorii, prin diverse șanse pe care le ai de a cunoaște lume din diverse colțuri ale lumii și sunt secvențe în care într-o durată scurtă de timp inhalăm stări dintr-o poveste. Ăsta e motivul pentru care povestea este dacă vrei soluția pe care o abordăm în a deschide ochiul minții și al sufletului asupra lumii nedepinzând de timpul existenței tale. Putem asculta povești despre vikingi cu atât mai bine și în egală măsură cu povești despre un viitor posibil. Muzica aduce poveștile ei, concertul aduce poveștile lui și stările pe care le trăieste publicul fac parte din existența umană, este un segment din secvența umană, ca atare, publicul are nevoie de artiști. Și ca să închei această discuție, acest binom pentru mine reprezintă explicația propriei mele existențe profesionale.

Nu mi-am propus să am un public-țintă, dar sunt foarte preocupat ca acest public să nu fie filtrat doar într-un spațiu de nișă. Îmi doresc să ajung și la un public mai larg, mai puțin specializat pe o anume muzică, dar care are deschideri din propria educație spre muzică în termenii generali. Un intelectual, un student ar reprezenta profilul publicului căruia îmi place să mă adresez. Dar, repet, când mă găsesc într-o situație de serbare câmpenească, știu, vreau și pot să mă adresez unui public simplu, dar curat.

-Pregătiți un nou album? Ne puteți povesti?

-Un nou album, da. Aș putea spune că, după această perioadă de pandemie, este o întreagă lucrare cu multe, multe capitole, cred că este prima mea tentativă de a crea o lucrare cu mai multe volume. Ceea ce inițial ar fi trebuit să fie un set de piese sub un titlu de album standard s-a transformat astăzi sau până astăzi într-o imensă strădanie de studio și de componistică, și de text, și de orchestrație, și de sound, și de interpretare.

Cred că este cea mai importantă lucrare a mea ca artist, cred că este momentul să mă dedic cât pot eu de mult pentru promovarea acestui nou album care se va numi sau se numește „Născut în România”. Este o călătorie în diverse spații stilistice cu vădite intenții de a trece granițe între stiluri și genuri, este povestea experienței mele de viață în această familie culturală, geoculturală, care este România.

–Ce le-aţi transmite tinerilor artişti ai României de astăzi?

-Demult am ajuns la concluzia că e bine să nu dau sfaturi, poate sugestii. Să dai sfaturi presupune o foarte mare înțelepciune și experiență de viață, consider că această experiență încă nu îmi este suficientă și să îmi asum niște răspunderi de genul „Fă așa că știu eu mai bine”, am ajuns la concluzia că nu este bine să o fac. Pot să sugerez răspunsuri la posibile întrebări care mi s-ar fi pus… cum ar fi de exemplu „în ce direcție să o iau dacă eu cânt cu chitara”. Și răspunsul meu la această posibilă întrebare ar fi – în direcția în care simți tu că te poți exprima. Fă-ți școala care trebuie și deschide ochii asupra pieței muzicale unde te afli, ca să știi ce poți să faci, cât să ceri și cât de mult poți să duci. Dacă e să iau în considerare o altă posibilă întrebare, „Se poate trăi din artă?”, sugerarea unui răspuns din partea mea ar fi: citește câteva fragmente de istorie, de biografii ale unor artișți și istoria o să îți arate că, în comparație cu alte meserii, un artist este definitiv supus unui risc mai mare, acela de a nu se realiza financiar pentru că este o imensă competiție și, ca atare, este foarte bine să iei în socoteală faptul că unui foarte bun artist nu îi este neapărat garantat automat și succesul financiar.

Ca atare, este bine să fii pregătit să compui muzică pentru alte domenii de unde poți coabita financiar, să poți să predai muzică, să poți să colaborezi cu alte proiecte, ș.a.m.d. Iar crezul tău pentru muzica ta să îl păstrezi intact, de altfel, nici nu cred că succesul este neapărat cheia, definiția existenței tale ca artist.

Succesul depinde de foarte mulți factori: de un manager bun, de o piață care să te absoarbă, de un timp potrivit pentru ceea ce faci. Cu siguranță însă atunci când te exprimi, dacă ești sincer și ești puternic în ceea ce crezi, există un public pentru arta ta, pentru că și publicul așteaptă același lucru – un artist sincer și credincios artei sale.

-Ce părere aveți despre muzica de astăzi?

-Muzica de astăzi reflectă timpurile pe care le trăim, sunt niște timpuri tehnologice foarte avansate, predictive pentru viitorul omenirii, un viitor în care totul se va petrece extrem de digitalizat, într-o comunicare pe mai multe dimensiuni, ca atare și arta urmărește același traseu. Este foarte adevărat că singura componentă care nu s-a dilatat în comparație cu celelalte este timpul. Timpul unui om este definit, dacă vrei, de ritmul bătăilor inimii sale, cum acest ritm nu s-a mărit, timpul e acela de care suferă sau pentru care suferă deja vizibil omenirea. Acesta cred că e motivul pentru care tot mai multă lume nu mai are timp pentru artă așa cum îl avea în alte perioade.

De aceea, artiștii de consum se adresează într-un mod mult mai simplu, minimal aș putea spune, aproape la limita muzicii de ambient și în mare parte marile festivaluri s-au transformat din festivaluri de concerte în festivaluri de petreceri pentru că omul are nevoie în felul său să se destindă. Dacă deunăzi se destindea la concerte pe stadioane cu Led Zeppelin sau Jethro Trull, acum DJ-ii au luat locul acestor artiști și oferă un ambient muzical în locul unui concert pentru componenta de petrecere. În paralel cu acest fenomen se dezvoltă însă într-un mod foarte coerent și puternic muzica de nișă, curentele ei, stilurile și genurile există pe tot mapamondul și din ce în ce mai multă lume care nu are timp găsește însă răgazul să se atașeze unei nișe, unui curent pe care îl urmează cu drag și cu pasiune și pentru care își aplaudă artiștii.

-V-ați gândit să creați muzică într-un alt colț al lumii?

-Am avut experiențe în alte colțuri ale lumii, am avut o perioadă destul de lungă de activitate în Statele Unite, am avut răgazul să cunosc cultura Franței în perioada pregătirii mele acolo și am avut parte de concerte în diverse festivaluri europene.

Aș putea spune că eu sunt genul de om și de artist care se atașează de spațiul în care se exprimă în limba sa maternă. Nu mi-am dorit, nu îmi doresc și nu mă simt într-o altă direcție decât aici, în acest spațiu care are limitele lui, dar și deschiderile lui fabuloase.

–Dar să părăsiți definitiv România?

-A fost o vreme în care m-am gândit, nu mi-am luat această hotărâre, dar m-am gândit pentru a mă muta cu ocazia unei colaborări pe care am avut-o în Statele Unite. Și planurile mele puteau să meargă cu succes, doar că am simțit o lipsă de putere în a comunica și cu acel spațiu și în fine cu alte spații și neregăsindu-mă decât în plan financiar – profesional, neregăsindu-mă și afectiv, am considerat că nu am vocație de emigrant.

Eu cred că un emigrant trebuie să aibă o vocație, o capacitate formidabilă de a se muta, această „transhumanță sufletească” este foarte importantă. În momentul în care tu te simți atașat de familia în care te-ai născut și o consideri pe ea aproape propriul tău univers și nu ești capabil să vezi că un întreg glob este, de fapt, o familie, atunci îți e mai greu ca emigrant. Eu nu am fost capabil să devin un emigrant de vocație, de aceea nu mi-am propus finalmente și nu îmi doresc să părăsesc România.

-Ce colaborări ați avut cu artiști internaționali?

-Am avut șansa și marea onoare să cunosc artiști de calibru legendar și acest lucru într-un fel a întărit și mai mult pasiunea, dragostea mea pentru muzică. Am avut marea șansă de a avea întâlniri memorabile. Ray Charles a fost una dintre cele mai importante, care pe mine m-a marcat în mod definitiv. Venirea lui Ray Charles, la care am contribuit sută la sută, a fost nu numai o experiență personală, dar a fost o cotitură și pentru cultura română, în sensul că dintr-odată brusc fiind foarte bine popularizată venirea lui în România, brusc am simțit o inflamare a caracterului publicului de calitate. Acest public s-a activat și a devenit el însuși promotor în fața unui public mai puțin educat.

A fost o perioadă foarte bună după venirea lui Ray Charles, care s-a conturat cu apariția unor festivaluri numeroase de jazz, de blues, de muzică clasică, ș.a.m.d. și de asemenea cu răspândirea acestei arte.

Experiența mea cu artiști de mare renume mai numără, de exemplu, pe James Brown, pe Chick Coreea, Uriah Heep sau Deep Purple. Aceste nume la care eu am fost puternic contributor au fost într-un fel sau altul semnătura mea, în cariera pe care am avut-o în această familie care se numește România.

Urmărește-ne pe Google News