Părintele rockului alternativ sovietic, interzis în Rusia lui Putin, concertează la București: „Oamenii care au declanșat războiul și-au ieșit din minți. Sunt rușinea Rusiei” | INTERVIU

Boris Grebenșcikov sau BG, cunoscut drept fondator al trupei Aquarium, a fost pentru anii ‘80, ‘90  – mai ales pentru generația perestroika din statele sovietice – o legendă. Este considerat echivalentul sovietic al lui Bob Dylan sau Leonard Cohen pentru nord-americani. Trăiește acum în Marea Britanie și va concerta la București, pe 24 aprilie. 

Boris Grebenșcikov, cu a sa trupă Aquarium, este considerat părintele fondator al rockului estic și tot ce ține de undergroundul muzical din anii ‘70-‘80. Este legenda muzicală nr. 1 în spațiul ex-sovietic, după ce Kino, un artist pe care tot BG l-a descoperit și lansat, a murit în anii ‘90.

Grebenșcikov a stat la baza construirii unei întregi filosofii de rezistență, nu prin luptă, ci prin ignorare, printr-un soi de nesupunere cu vector opus: dacă ei vor să stăm drepți – să ne trântim pe asfalt, dacă ei vor să facem carieră – noi să devenim paznici de noapte sau măturători de stradă: un soi de strategie care nu le este străină românilor – a boicota istoria prin neprezență. 

Vasile Ernu consideră filosofia lui GB drept cea mai radicală formă de conflict generațional-politic, mult mai profundă și mai de impact decât disidența anilor ‘60-‘70, dar cu un u-turn profund liberal, care se va înțelege mai târziu, în anii 2000.

Recomandări

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

Efectul de negație politică, refuz prin ignorare, este abordat de Ernu în cărțile Sălbaticii copii dingo sau Generația canibală. În cea de-a doua, scriitorul român încearcă să înțeleagă ce se întâmplă cu românii după ‘90, un fenomen pe care-l consideră mult mai complicat și sofisticat.

Acum, Boris Grebenșcikov este declarat de Kremlin „agent străin”, pentru poziția sa antirăzboi, și trăiește în exil: concertele lui sunt interzise în Rusia, lucru care nu i s-a întâmplat nici în perioada sovietică.

Vasile Ernu: Dragă Boris Grebenșcikov, a fost o surpriză să aflu că vii la București. Nu credeam că ne vom mai întâlni vreodată. Am scris despre tine și rolul muzicii tale de mai multe ori în cărțile mele. Un prieten a tradus versurile tale. Mulțumesc pentru muzica ta din partea prietenilor mei de generație!

Boris Grebenșcikov: Mă bucur să aflu că muzica mea și munca noastră au ajutat și au influențat, sper spre bine, tinerii și maturii care iubesc muzica de calitate. Eu doar am încercat să-mi fac demn și vertical treaba, să ofer muzica și textele mele. Dacă a ajutat, mă bucur. Dacă ne putem întâlni în muzică, este perfect. Poate așa facem puțin lumea mai bună.

– Vii la București, în România. Ai mai fost pe aici sau ești pentru prima dată?

– Sunt pentru prima oară aici și sunt foarte curios să aflu mai multe despre București și România. Sunt întotdeauna curios să descopăr locuri noi, țări noi, oameni noi, culturi noi.

Recomandări

Voi ce viitor doriți pentru Uniunea Europeană?

– Știi ceva despre România? Pe la Chișinău ai fost, deci câte ceva îți este cunoscut, fiind un spațiu comun cultural.

– Din păcate, nu știu prea multe… Pentru noi, în perioada sovietică, România era ceva foarte departe și puțin cunoscut. E timpul să aflu mai multe.

– Când am discutat cu Artiom Troițki, prietenul și criticul de muzică al generației voastre (fugit și el din țară, declarat „agent străin”), el spunea că emisiunea cea mai importantă pe care o asculta era cea a lui Cornel Chiriac, de la Europa Liberă, cu al său Metronom, și că de la el lua multă muzică. Iată un element românesc în povestea voastră.

– Da, el era omul care ne informa – era cel mai documentat: dacă el spune, așa e… A fost o perioadă romantică.

– Tu cum vezi acum perioada aceea și rolul muzicii de avangardă în epoca sovietică? Teza mea este că ultimele generații de tineri sovietici, tinerii finalului epocii comuniste, au fost mult mai mult influențate de muzică decât de literatură sau film. 

– Și eu cred așa. Filmul și literatura erau mult mai ușor de controlat, de manipulat. Muzica era ceva greu de controlat și avea și un limbaj mai universal și subversiv. Era nevoie de câțiva oameni, câteva instrumente și totul curgea: în curte, în apartamente, pe scări de bloc. Așa a început totul. Voiam muzica noastră, voiam să ne exprimăm noi liber prin ceea ce simțeam, nu să cântăm ce ni se cerea.

Recomandări

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

– Știi, eu nu m-am așteptat că vom avea acest război (n.r. – invadarea Ucrainei de către Rusia): era mai ușor de crezut că Kievul va fi atacat de extratereștri decât de trupele ruse. E ceva halucinant și profund tragic, mai ales pentru noi, care am trăit acolo.

– Eu da, m-am așteptat, pentru că nu mi-am făcut nici o iluzie. Sunt pregătit pentru ce este mai rău. Noi am mai trecut pe acolo – nu putem avea încredere în putere, știm unde duce.

Probabil că ar fi fost dificil dacă aș fi nutrit vreodată iluzia că statul îi ajută pe oameni. Dar cumva s-a dovedit că, din cauza educației mele poate, ceea ce știam foarte bine s-a adeverit – că statul există pentru a înrobi oamenii, și nu doar pentru a-i înrobi, ci și pentru a-i folosi ca lemn de foc. Așa că am știut: există o viață falsă, despre care se arată la televizor, despre care se vorbește oficial, și există o viață normală, care nu are nimic de-a face cu viața statului.

– Cum ați ajuns din legenda BG pentru multe generații de tineri ajunși maturi „agent străin” și să nu mai puteți cânta acasă? Amintesc pentru publicul român că, în iunie 2023, Ministerul rus al Justiției v-a adăugat pe lista „agenților străini pentru desfășurarea de activități în țări străine cu scopul de a oferi asistență financiară Ucrainei”.

– Eram la Londra, lucram la un nou album, când a început războiul. Așa că nu m-am mai putut întoarce. Poziția mea a fost clară. Cum am mai spus: „Ceea ce se întâmplă acum este o nebunie curată. Oamenii care au declanșat acest război şi-au ieşit din minţi. Ei sunt ruşinea Rusiei”.

În acest moment, țara în care m-am născut și țara pe care o iubesc se află într-o situație foarte tristă, tragică. Milioane și milioane de oameni se tem să gândească, se tem să vorbească. Știm cu toții că tăcerea este ca un cancer. Te mănâncă din interior și te ucide. De aceea mă gândesc cum să-i ajut nu doar pe ucraineni, ci și pe ruși, pentru că și ei se află într-o situație teribilă.

– Cum vezi tu faptul că o parte din generația voastră și breasla voastră de rockeri care în epoca sovietică au fost niște revoltați antiregim, niște protestatari, acum a tăcut, iar o parte, și mai grav, a susținut pe față războiul, în concerte.

– Fiecare răspunde pentru gesturile și faptele sale. Tăcerea îți oferă protecție, iar susținerea regimului oferă multe privilegii, bani. Cine s-a opus a pierdut toate aceste lucruri – noi trăim din concerte și muzica pe care o facem. Marea parte a publicului nostru e acolo. Dar fiecare alege conform propriei conștiințe. E foarte trist ce se întâmplă: mulți au ales compromisul pentru bani. Practic și-au vândut sufletul și conștiința din interes: nu e nimic nou – e situația standard din Faust.

– Spuneți că nu puteți concerta nu numai în Rusia, ci și în Ucraina. De ce nu?

– Inima mea nu mă lasă, mă doare. După ce trupele rusești au invadat Ucraina, inima mea spune că este imposibil. Tot ceea ce trebuie făcut, fac. Încerc să ajut în diverse forme și să compun.

– Noi am cântat mult melodia Trenul în flăcări, din 1988: „Am văzut generali. Ei mănâncă și beau moartea noastră”. Sau: „Și oamenii care i-au împușcat pe tații noștri își fac planuri cu ai noștri copii”. Am citit-o în cheie politică. Îmi amintesc când a apărut, a fost percepută ca un manifest politic și folosită de foarte multe ori în acest scop. Acum o ascult și mă gândesc: cum s-a terminat povestea colonelului Vasin și a tinerei sale soții? Ați scris cu gândul la politică?

– Categoric nu. Am scris-o pentru că mi-a plăcut ideea din primul vers, m-am întrebat ce se va întâmpla cu cei doi în continuare. Și apoi, cum acest cântec a fost scris în orașul Mahacikala, pe drumul de întoarcere de la Mahacikala la Baku, a trebuit să trecem pe lângă astfel de limbi de foc, bătând din pământ, torțe arzând peste tot – am văzut asta de la fereastra trenului. Tocmai scriam ce se întâmpla. 

Faptul că acest cântec era politic – adică, mă bucuram că are o perspectivă corectă, dar nu avea nimic de-a face cu politica. Atunci când politicienii, inclusiv cei de dreapta, cei de stânga și toți ceilalți, au început să o ia razna și uneori să-l utilizeze în propriul interes, chiar a trebuit să spun: citiți mai întâi ce spune cântecul. „Oamenii care ne-au împușcat părinții fac planuri pentru copiii noștri”, acei oameni sunteți voi, așa că nu vă atingeți de cântec.

– Știu că sunteți mai budist… Ce părere aveți despre faptul că religia este acum înlocuită prin propagandă de un cult al morții? Și asta nu doar în Rusia.

– Nu am nimic de-a face cu asta. Dacă cineva are întrebări, există Evanghelia. Ea spune: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Și mai spune: „Să nu ucizi!”. În alb și negru. Dacă cineva promovează altceva este împotriva Bibliei.

– Este muzica rock rezistență la o lume neprietenoasă sau evadare din această lume?

– Nu este nici una, nici alta. Este o afirmare a normalității într-o lume care se bazează pe valori false. Ceea ce eu numesc rock and roll, ceea ce la început se numea muzică pop, genul de muzică ce este creativă și interesantă și care descoperă ceva, este din același domeniu cu Dante și Bach, și Lao Tzu. Este un copil al culturii, este singurul lucru real. Așa că nu prea aveam de unde să aleg.

– Spune-ne, te rog, câte ceva despre persoanele din componența actualului colectiv. De unde provin aceștia? Cine este responsabil pentru ce?

– Actuala noastră componență nu se numește Aquarium. Aquarium a fost o trupă concepută pentru Rusia, iar acum nu mai putem cânta acolo. Acum ne numim BG+. Iar oamenii sunt cu toții cunoscuți: Sașa Titov este la bas, Andrei Surotdinov este la vioară și are grijă de orchestra simfonică, Brian Finnegan cântă la o varietate de flaute, Constantin Tumanov este la clape, fiul meu Gleb este la percuție, iar Liam Bradley bate la tobe.

– Ce veți cânta în România? Ceva nou sau din tot repertoriul? 

– Voi încerca să cânt de toate: și din piesele noi, dar și din cele vechi.

– „Va veni o zi, iar războiul va fi un vis și va fi din nou lumină pe cer. Dar acolo unde era casa mea, nu mai există…” – cânți în unul din cântece. V-ați împăcat cu ideea că s-ar putea să nu vă mai întoarceți niciodată în Rusia?

– Nu prea înțeleg cum se poate accepta această idee și de ce ar trebui să o faci. Totul este în mâinile divinului. Așa că nu ai de ce să-ți faci griji. Dar, de fapt, pur și simplu nu am timp să mă gândesc la asta, pentru că sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le fac cât timp am o astfel de oportunitate. Nu voi avea aceeași ani pentru totdeauna. Nu mă pricep la „amintiri”. Toate locurile mele preferate sunt mereu cu mine, în sufletul meu, și fac parte din mine.

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News