Corespondență de la TIFF. Cunoscutul actor britanic Timothy Spall, premiat pentru întreaga carieră la TIFF, vorbește despre noul său film și cum a ajuns să joace rolul lui „Șobo” din Harry Potter: „Copiii mei erau fani”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Actorul britanic Timothy Spall, în vârstă de 66 de ani, va primi premiul pentru întreaga activitate vineri, 9 iunie, la gala de deschidere a ediției de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Festivalul clujean va ține până în 18 iunie. Într-un interviu pentru publicul Libertatea, cu câteva ore înainte de proiecția celui mai recent film al său, comedia „Confort nordic”, Spall a vorbit despre responsabilitatea actorului, evoluția cinematografiei și rolul din seria „Harry Potter”, care a marcat generații întregi.
Cuprins:
- „Când cineva îți spune «mulțumesc, mi-a plăcut foarte mult» (filmul, n.r.) este minunat, e mult mai bine decât un premiu sau decât o recenzie pozitivă.”
- „Ce mă îngrijorează este că au început să apună zilele în care un film este făcut pentru a fi într-un cinema, pentru a avea o viață lungă acolo.”
Timothy Spall vine la interviu îmbrăcat lejer, de vară, cu niște pantaloni în dungi albastre și un sacou asortat. Zâmbește și dă mâna cu toată lumea – organizatori ai festivalului și trei dintre jurnaliștii care așteaptă să-l ia la întrebări. Apoi cere un cappuccino fierbinte, „cel mai fierbinte”. Suntem pe terasa unui hotel din Cluj-Napoca și toți ne întrebăm dacă vremea va strica planurile pentru gala de deschidere a festivalului de diseară.
„Nu prea îmi place să mă uit așa mult la mine”
„Nu am văzut niciodată un film în exterior, sigur nu unul cu mine. Sper ca proiecția să aibă loc afară, ca publicul să fie mai numeros”, spune Spall, adăugând că, dacă va ploua, măcar „vom simți frigul islandez”, locul în care au avut loc filmările pentru „Confort nordic”. Actorul se va vedea și el pentru prima dată în acest film. „Prima dată este, știți, nu prea îmi place să mă uit așa mult la mine”, suflă el în norul protocolar, efectul meteorologic special de „tatonare”, înainte de începerea oricărui interviu. Știe s-o facă.
Premiat la Cannes, nominalizat la BAFTA
Să spui că Timothy Spall are experiență ar fi eufemismul secolului. Actorul a jucat peste 150 de roluri în filme și serii TV și a fost de mai multe ori premiat pentru ele.
A avut două nominalizări la BAFTA pentru interpretările sale din „Secrete și minciuni” („Secrets & Lies”, 1996) și „Cu susul în jos” („Topsy-Turvy”, 1999), regizat de Mike Leigh, cu care a colaborat constant. În 2014, a primit premiul pentru „Cel mai bun actor” la Cannes, pentru rolul din filmul „Mr. Turner”. A lucrat cu Tom Cruise în „Ultimul samurai” („The Last Samurai, r. Edward Zwick, 2003) și Jim Carrey în „Lemony Snicket - O serie de evenimente nefericite” („Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events”, r. Brad Silberling, 2004).
În filmul premiat cu Oscar „Discursul regelui” („The King’s Speech”, r. Tom Hooper, 2010), în care l-a avut partener pe Geoffrey Rush, l-a interpretat pe Winston Churchill.
Pentru generațiile mai tinere, a devenit cunoscut prin rolul vrăjitorului Peter Pettigrew din seria „Harry Potter”, „un rol destul de mic”, dar cu însemnătate pentru că universul lui Harry Potter „este un fenomen care traversează generațiile”.
Cel mai recent lungmetraj în care joacă este „Confort nordic”, o comedie despre un grup de oameni care participă la un curs pentru a-și vindeca teama de zbor.
„Este responsabilitatea ta să dai tot ce e mai bun”
Libertatea: Ați primit premiul pentru „Cel mai bun actor”, la Cannes, la vârsta de 57 de ani (pentru rolul din filmul lui Mike Leigh, „Mr. Turner” – n.r.). V-ați considerat un actor bun înainte să primiți acest premiu?
Timothy Spall: Nu sunt niciodată sigur, să fiu sincer. Dar presupun că sunt ok, dacă tot primesc de muncă. Și cred că e un semn. Dar nu pot să judec eu asta.
- Cât de mult cântărește un astfel de premiu pentru dumneavoastră? Prin ce alte modalități vă simțiți apreciat ca actor?
- E plăcut. Pentru că înseamnă că cineva se uită la filmele în care joci. Tu nu știi și nici nu poți presupune. Când aud pe cineva spunând că a văzut unul dintre filmele mele sunt surprins și bucuros.
Nu o să înceteze să mă uimească niciodată cât de amabili sunt oamenii, când cineva îți spune „mulțumesc, mi-a plăcut foarte mult” este minunat, e mult mai bine decât un premiu sau decât o recenzie pozitivă.
Când te oprește cineva pe stradă și îți spune „te urmăresc de mult timp, ești foarte bun”... Nu poți presupune niciodată că oamenii se uită la un film în care joci, dar speri să o facă. Vrei ca munca ta să fie apreciată. Ăsta e cel mai important lucru, să te pui în poveste. Nu e vorba doar de tine, ci de întregul proiect, despre colaborare. Oamenii plătesc ca să se simtă bine când urmăresc un film în cinema, deci este responsabilitatea ta să dai tot ce e mai bun. Dacă cineva îți spune „ai fost foarte bun”, înseamnă că ți-ai îndeplinit misiunea.
„Mereu va exista această dorință de a merge într-un cinema și de a urmări un film”
- Sunteți în industria filmului încă din anii ‘70. Ce credeți că a adus bun industriei filmului fiecare dintre decadele trecute de atunci?
- Păi, dacă încă supraviețuiește, înseamnă că încă e bună industria, nu? (râde). Evident, lucrurile se schimbă, ba chiar destul de radical dacă vorbim de ultimii 10 ani, pentru că au apărut alte moduri de a face filme, în contextul apariției companiilor mari de streaming, ca Netflix și Amazon. Și e grozav, cred eu, pentru că oamenii au acces la aceste filme fără să iasă din casă și tot plătesc pentru a le vedea într-un fel sau altul.
Uneori, e puțin trist că nu este observată valoarea teatrală a unui film, filmele mai mici, independente, au puține oportunități de a fi expuse. Ce mă îngrijorează este că au început să apună zilele în care un film este făcut pentru a fi într-un cinema, pentru a avea o viață lungă acolo.
Dar, sigur, mulți au fost îngrijorați pentru posibila moarte a teatrului când a apărut filmul, pentru moartea radioului când a apărut televiziunea și tot așa. Dar cred că mereu va exista această dorință de a merge într-un cinema și de a urmări un film. Nevoia acestui tip de experiență nu va muri niciodată. Am fost în diverse colțuri ale lumii unde au avut loc proiecții ale filmelor în care am jucat. Și de fiecare dată, reacția publicului a fost complet diferită.
- Diferită cum?
- Chimia publicului e alta. Spre exemplu, „Mr. Turner”, la proiecția de la Cannes, a fost primit foarte bine. În sală, pe parcursul filmului, nu a râs nimeni, dar la final au fost 10 minute de aplauze încontinuu. La Toronto, în schimb, toată lumea a râs la aproape fiecare replică, dar nimeni nu s-a ridicat să aplaude la final, au plecat pur și simplu. Deci publicul poate fi total diferit pentru că vede filmul diferit.
Un fenomen care a traversat generații
- Ce așteptări aveți de la proiecția din seara aceasta a filmului „Confort Nordic”?
- Depinde dacă va fi înăuntru sau afară. (râde) Nu am văzut niciodată un film în exterior, sper ca proiecția să aibă loc afară ca publicul să fie mai numeros. O să fie interesant. Și filmul este unul interesant pentru că e un film islandez în limba engleză, cu o echipă mixtă britanică-islandeză.
- Dacă îl urmărim diseară în ploaie vom trăi parte din experiența poveștii.
- Exact, veți simți frigul islandez (râde). Este un loc superb, mi-a plăcut foarte mult. Al naibii de rece.
- Ați spus la un moment dat într-un interviu că un actor nu trebuie să joace rolul principal pentru a fi ținut minte. O întreagă generație vă cunoaște din seria de filme „Harry Potter”, unde ați jucat un rol mic, al antagonistul Peter Pettigrew, și nu pentru celelalte roluri mai importante pe care le-ați avut de-a lungul carierei. Cum vi se pare acest lucru?
- Este foarte interesant. Așa cum ați spus, a fost un rol destul de mic, dar în același timp, este unul dintre cele pentru care sunt cel mai cunoscut. Să recunoaștem, „Harry Potter” este un fenomen, unul remarcabil. Și este o serie extrem de bine realizată, nu doar din punctul de vedere al actorilor, ci și din punct de vedere tehnic, aspectul, felul în care a fost creat universul lui Harry Potter.
Și îi încurajează pe tineri și copii să și citească povestea, pentru că filmele sunt făcute după niște cărți foarte bine scrise, care le stimulează imaginația.
- Vă deranjează în vreun fel asta, faptul că sunteți recunoscut pentru acest rol mai mult decât pentru alte filme, pentru generația mai tânără, cel puțin?
- Absolut deloc, sunt încântat. Acasă eram cunoscut de generația mai în vârstă pentru un serial TV la care am lucrat. De fapt, cred că lucrurile astea țin de generații. Ceea ce este interesant la Harry Potter e faptul că este un fenomen care traversează generațiile. Copiii mei l-au urmărit, cel mai mic este unul dintre motivele pentru care am jucat acest rol, el fiind un mare fan. Acum nepoții mei îl urmăresc. Și probabil că și copiii lor îl vor urmări. În jurul lui Harry Potter s-a creat ceea ce numim „film culture” și asta nu va dispărea.
Amintiri de pe platourile de filmare
- Cum vă luați la revedere de la proiect atunci când filmările pentru un film ajung la final? Aveți vreun ritual pe care îl urmați înainte de a începe un nou proiect, luați vreun obiect drept amintire?
- Nu neapărat. Da, sunt momente în care rămâi cu câte un obiect de pe platoul de filmare, mi s-a întâmplat de câteva ori. O dată, de pildă, m-am ales cu un cufăr de piele. Îl admiram constant și, la un moment dat, mi s-a spus că îl pot lua.
Ideea e că, în general, multe dintre obiectele de pe platourile de filmare sunt închiriate și la final sunt restituite, așa că nu poți păstra nimic. Se mai întâmplă să primești câte un costum, mai ales în cazul celor făcute special pentru tine. Am primit foarte multe haine în urma filmelor în care am jucat, dar erau hainele personajelor pe care le interpretam, nu haine pe care le-aș fi purtat altfel (râde). Costumul folosit în „Harry Potter” nu l-am primit.
Când termin un proiect, am un sentiment straniu, o combinație între ușurare și doliu. O ambivalență: ceva moare, dar în același timp ai și finalizat ceva. Este ceva ce îți va lipsi și pe care vei revizita de un milion de ori în mintea ta, dar te îndrepți spre lucrul următor. Interesant este și faptul că lumea filmului este și un fel de fraternitate, te apropii de cei cu care lucrezi, împărtășești anumite lucruri, ajungi să-i cunoști foarte bine pe cei cu care lucrezi și în final, chiar dacă nu te vezi cu acei oameni 20 de ani, când îi revezi există aceeași familiaritate. Lumea filmului este foarte interesantă din punctul ăsta de vedere.
