Ion Manole este convins că între fiica sa și mama lui Petru Mircea a existat o dispută violentă în noaptea morții cântăreței. Tocmai de aceea, în întrebările, pe care le va adresa anchetatorilor a inclus și una în care cere lămurirea acestui posibil conflict.

1. „Cine vrea să se sinucidă, în puterea nopţii, se îmbracă în trening, îşi ia cheile de la maşină, telefonul, telecomanda de la garaj, ca şi cum ar fi vrut să plece, nu să se omoare? Cum se explică că pe paharul de Furadan nu apare decât o singură amprentă, a Mădălinei, când un pahar nu poate fi ţinut decât cu cel puţin două degete? Nu cumva i-a pus el paharul în mână după ce a murit? Cum se explică petele de sânge din baie, când Mădălina a fost găsită pe hol?”.
2. „Fata mea şi cu Petru Mircea au fost în acea seară la cumpărături, dar s-au certat, pentru că nu s-au întors decât cu un bax de apă minerală şi o cutie de şerveţele. El a zis că se duce înapoi la magazin pentru cumpărături, dar nu s-a mai dus. S-a oprit la barul din Otopeni, s-a întâlnit cu Săndica (n.r. – Cătălina), prietena lui blondă, pe care i-a prezentat-o Iuda, Ciprian Antohi şi s-a întors de abia la ziuă. Cred că tragedia s-a petrecut în lipsa lui. Este cunoscut antagonismul dintre Mădălina şi soacra ei. În noaptea aia s-au certat, Mădălina a vrut să plece, ceva s-a întâmplat. Între ele a fost o luptă, poate Mădălina a căzut, dar cum se explică o rană de 12 centimetri lungime la cap dintr-o căzătură? Nu este oare dintr-o lovitură cu un corp contondent? Vecinii de alături au afirmat că au auzit la miezul nopţii o ceartă în casa Mădălinei şi numai voci de femei, ţipete puternice, o bufnitură puternică şi apoi linişte, până la şase dimineaţa, când au fost treziţi de sirenele Salvării, dar declaraţiile lor nu au fost consemnate în anchetă de procurorul Tiberiu Moldovan.
3. „Procurorul Tiberiu Moldovan a eliminat dintre probe şi primul raport al ambulanţei care a ajuns la faţa locului. Au resuscitat-o, primul echipaj de pe salvare, timp de 35 de minute, iar al doilea alte 20 de minute. Medicii au apreciat decesul cam cu două ore şi jumătate înainte de venirea echipajelor, iar al doilea echipaj a consemnat în foaie că Mădălina a mai avut două tentative de sinucidere. Pe baza a ce, a declaraţiilor ginerelului meu? Cum ştiau că este adevărat sau nu?”, se întreabă Ion Manole potrivit Realitatea.net.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.