„Am mai spus-o, este o relaţie de prietenie. Ne-am cunoscut într-o vacanţă. Este un om cu un suflet foarte mare, de la care am avut multe de învăţat”, a declarat Iulia, pentru protvmagazin.ro.

Salman conduce o fundaţie caritabilă în India, iar Iulia s-a implicat în câteva proiecte.

„Am participat la câteva acţiuni ale acestei fundaţii, care se ocupă de oamenii bolnavi, dar în principal de copii şi de educaţia acestora. Ii susţin cauza, sunt valori în care eu cred”, a spus prezentatoarea TV.

Întoarsă în ţară, după două luni petrecute în India, Iulia este pregătită pentru noi proiecte. Ea nu va mai prezenta Ştirile PRO TV din weekend, dar va fi în continuare la „Dansez pentru tine” şi va avea şi alte proiecte în televiziune.

„Mi-a fost foarte greu să fac acest pas pentru că mă leagă peste 10 ani de echipa Ştirilor PRO TV. Este o meserie care mi-a plăcut şi baza pe care am construit totul, însă am realizat că am nevoie de mai mult timp pentru a-mi canaliza energia pe noi proiecte. Voi vorbi despre toate la timpul lor, deocamdată mă aşteaptă noi proiecte în teatru”, a adăugat prezentatoarea TV.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.