Cântăreţul francez Johnny Hallyday a fost supus unei operaţii pentru a i se schimba proteza de la şold, deoarece vrea să fie în formă în timpul concertelor pe care urmează să le susţină.
"Intervenţia chirurgicală a decurs foarte bine. Acum urmează o perioadă de patru săptămâni de recuperare, după care, la mijlocul lunii februarie, artistul îşi va relua programul", a declarat pentru AFP, un reprezentant al lui Hallyday (67 de ani).
Intervenţia chirurgicală a fost efectuată la cererea artistului, într-o clinică din California.