În jurul orei 10.00, un echipaj SMURD s-a deplasat l a locuinţa lui Johnny Răducanu din Bucureşti, încercând să salveze ce nu mai putea fi salvat, dovadă inutilele manevre de resuscitare ale medicilor.
Patriarhul jazzului, care recent supravieţuise unei operaţii pe cord deschis, a fost răpus de un stop cardiac. Anunţată în premieră pe Facebook, pe contul Teatrului Naţional din Bucureşti, cu care maestrul colabora de ceva vreme, dispariţia lui Johnny Răducanu, artistul intrat adânc în al 80-lea an al vieţii, lasă muzica românească fără un punct fundamental de sprijin, fără legătura dulce a prezentului cu un trecut glorios şi boem. Toată viaţa, maestrul nu s-a ferit de cuvinte, ba chiar le-a căutat şi le-a găsit pe cele mai potrivite, în cele mai neobişnuite momente.
Memorabilă rămâne reacţia lui Johnny Răducanu când a fost decorat de fostul preşedinte Ion Iliescu: “L-am întrebat la ureche pe Iliescu în timpul ceremoniei la ce e bun ordinul ăla. «Păi, când o să mori, o să se tragă trei salve de tun!», mi-a zis. «Mă cac pe ele de salve», i-am răspuns”. Într-un interviu acordat acum patru ani revistei Esquire, nea Johnny, cum îi spuneau prietenii, sintetiza percepţia lui asupra mediului înconjurător: “Când mă uit în jur şi văd câţi ignoranţi se cred specialişti, îmi dau seama că numai un pârţ de-al meu face cât tot ce ştiu ei. Ce talentat sunt!”.
Pe cât de uriaş a fost ca artist, pe atât de mare s-a dovedit în el şi dorinţa de a surprinde, măcar declarativ, prin mărturisiri scandaloase: “În Suedia, m-am culcat, rând pe rând, cu bunica, cu mama şi cu fata de 14 ani care dormea cu poza mea sub pernă” sau “Să nu credeţi că înaintea morţii m-au apucat găinăriile. Sunt în deplinătatea facultăţilor mintale (…) Dacă e să regret ceva în viaţa asta, e că n-am putut să arunc în aer comunismul”.
Johnny Răducanu a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Asociaţia pentru Drepturile de Autor. În ultimii ani, maestrul a încasat din drepturile de autor sume importante de bani. Astfel, la repartiţia din 2009, artistul a încasat 10.626,21 lei, 1.865,85 în anul 2010, iar în anul în curs a luat 3.142,97 lei în luna aprilie şi 1.314.29 în luna iunie. Conform propriilor declaraţii, maestrul îşi întregea veniturile cu o pensie lunară de doar 429 de lei.
• Johnny Răducanu, Răducan Creţu pe numele său real, s-a născut pe 1 decembrie 1931, la Brăila, într-o familie de rromi cu tradiţii muzicale de peste 300 de ani.
Aceasta este casa din Brăila în care s-a născut artistul și care acum e în paragină →
• Veteran al muzicii de jazz, a fost un contrabasist, pianist şi compozitor de renume mondial. Şi-a făcut studiile muzicale la Iaşi şi la Cluj, înainte de a termina Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, clasa contrabas (1953- 1956).
• A fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1971) şi a întreprins numeroase turnee peste hotare, la Moscova (1962), la festivalurile de la Varşovia şi Praga, la Belgrad, în Suedia, Olanda, Germania, Spania, Franţa, Grecia, Belgia sau Statele Unite.
Anul acesta, Johnny Răducanu i-a încântat pe spectatori cu muzica sa, în “Dialoguri şi fantezii în jazz”, unde îl avea ca partener pe Ion Caramitru (foto). Spectacolul, care face parte din proiectul “Voci şi spectacole memorabile”, realizat de UNITER şi de Societatea Română de Radiodifuziune, combina muzica de jazz cu textul poetic.