Jurnalistul a explicat pentru paginademedia.ro cum a luat hotărârea: „Experiența Facebook m-a convins că Internetul rămîne unica formă de a mă exprima în deplină libertate a conștiinței, fără grija că aș putea pune la întra în conflict fie cu simpatiile și antipatiile deja formate ale cititorilor sau telespectatorilor, fie cu interesele financiare ale patronatului”.
Noul site se va numi cristoiublog.ro, iar aici jurnalistul promite comentarii la cel puțin două ore ale actualității politice, dar și câteva rubrici, cum ar fi cele de mai jos:
– lumea văzută de un român rupt în fund (note de călătorie satirice din străinătate, filmulețe și fotografii din numeroasele locuri din lume, vizitate de mine ca ziarist)
– cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan (amintiri din peste 40 de ani de presă)
– veselia generală (proză satirică)
– documente de Istorie (fotografii, reproduceri de documente
– lumea prin care trec (eseuri, note, meditații despre istorie și despre lumea în care trăim)
Citeşte şi: DETALII BOMBĂ! Ion Cristoiu a dat cărţile pe faţă. DECIZIA SA A SURPRINS TOATĂ PRESA ROMÂNEASCĂ Ion Cristoiu: „Mie îmi pare rău că n-am fost corupt. Oricum, imaginea este că toţi suntem corupţi”  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI