Mai exact, artistul are garsoniere de închiriat în Mamaia Nord, astfel că își umple conturile și pentru restul anului, când afacerea din imobiliare nu funcționează atât de bine precum în timpul sezonului estival.

Recent, Mihai Trăistariu dezvăluia că în perioada mai – septembrie câștigă aproximativ 35.000 de euro din apartamentele pe care le închiriază la mare. Iar acum cântărețul a precizat și câți bani câștigă pe minut din spectacole în timpul verii.

„Vara asta am un onorariu de 1.500 de euro, cânt timp de 45 de minute, atât durează programul meu artistic. E un recital de muzică dance, ușoară și populară, pe toate gusturile. Am făcut acum un calcul pe calculator și câștig cam 33 de euro pe minut. Cânt la mai multe resorturi de pe litoral, dar și la localuri și la teatrele de vară. Apoi în weekend sunt pe la nunți sau pe la alte evenimente prin țară”, a afirmat Mihai Trăistariu pentru Click.

Mihai TrăistariuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 24

Vedeta și-a amintit și de faptul că și-a asigurat vocea în urmă cu aproximativ 13 ani, iar suma pe care o poate primi, în cazul în care nu mai poate cânta, se ridică la 100.000 de euro!

„Vocea mi-am asigurat-o acum vreo 12-13 ani, când mă tot sunau firmele de asigurări. M-am lăsat dus de val! Mi-am asigurat vocea pe 100.000 de euro, în caz de ceva. Nu se știe în viață! Eu zic că e bine să ai asigurare pentru sănătate. La mine, vocea este instrumentul principal de câștigat bani și de supraviețuit, așa că e bine totuși că mi-am asigurat-o. Cumva am fost nevoit. Nu știu dacă sunt cea mai scumpă voce din România, sunt artiști mult mai bine cotați, care se vând mai inteligent”, a mai spus Mihai Trăistariu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.