E simpatică, amuzantă, elegantă și cuminte. Sau… nu neapărat. William și Kate au fost trei zile într-o vizită oficială la New York, SUA, iar la întoarcere, în presa din Marea Britanie, o jurnalistă celebră, Jan Moir, i-a cam făcut praf.
Ai fi zis că sunt foarte simpatici, ba chiar că ar fi un cuplu perfect, că le dau speranțe britanicilor și că atunci când ei vor fi pe tron lucrurile vor merge strună. Ei, bine, de fapt nu e chiar așa. Jan spune că după ce au fost admirați, înainte, în timpul și după nunta regală, asupra lui Kate și a lui Will a rămas așa… un aer de perfecțiune. Când colo, ei formează un cuplu anost, plictisitor, nu reușesc să facă senzație prin altceva decât prin titlurile lor nobiliare și datorită lucrurilor scrise în presă.
”Sunt obsedați să li se acorde atenție și să zâmbească frumos pentru a se asigura că toată lumea îi îndrăgește. Au nevoie de atenșia presei și de o prezentare pozitivă”, scrie Moir, menționând că astfel ducele și ducesa sunt extrem de falși în public.
Mai mult Jan crede că William și Catherine nu se pot ridica la nivelul lui Charles și a prințesei Diana, chit că ei au avut probleme și căsnicia lor s-a destrămat. Mai mult, să o compari pe Kate cu Lady Di sau cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii e pur și simplu greșit.
Oamenii aveau mari așteptări de la ei, după nunta regală de acum trei ani, dar se pare că până acum au știut doar cum să dezamăgească, mai crede jurnalista britanică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.