„Da, m-am înregistrat făcând sex cu Lamar. Am făcut-o cu o cameră mică, ştiţi acele camere mici pe care le puneai în buzunar? A fost nebunia mea de moment”, a explicat Khloe, în emisiunea TV.
Întrebată dacă încă mai are aceste înregistrări sau le-a distrus, Khloe spune că filmele sunt depozitate în siguranţă. „Încă le am. Sunt puse bine în seif”, a spus ea.
Lamar Odom se află acum în curs de recuperare după ce a ajuns la spital pe 13 octombrie, fiind găsit inconştient într-un bordel din Las Vegas. Sportivul ar fi consumat droguri, alcool şi suplimente cu efecte asemănătoare pastilei Viagra.
Se pare că baschetbalistul are probleme grave în ceea ce privește comunicarea și mobilitatea, în ciuda evoluției sănătății sale din ultimele săptămâni. Deși acesta reușește să lege câteva cuvinte din când în când, uneori pare să fie total inconștient în legătură cu ceea ce se întâmplă în jurul său. Mai mult decât atât, partea cea mai proastă este că Odom are probleme serioase în a-și recunoaște prietenii sau membrii familiei atunci când aceștia vin să-l viziteze. Doctorii sunt de părere că ar fi suferit leziuni cerebrale serioase.
Nu este prima dintre surorile Kardashian care apare într-un astfel de sex tape. Mai celebra ei soră, Kim Kardashian, este renumită pentru caseta XXX lansată în 2007 de Vivid Entertainment, după ce înregistrarea în care ea făcea sex cu fostul ei iubit Ray J., a fost publicat online. Kim spunea că nu ştie ce le va spune copiilor săi, North şi Saint, atunci când aceştia vor afla despre filmul cu pricina. „Nu ştiu ce le voi spune. Că asta fac mamele şi taţii”, a spus Kim, încurcată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.