După ce cariera ei a avut de suferit, în urma problemelor pe care le–a avut cu legea, Lindsay Lohan se pare că și-a revenit și vrea să devină femeie serioasă. Aceasta a acceptat cererea în căsătorie a iubitului ei, Egor Tarabasov, cu care se iubește doar de opt luni, potrivit publicației Hollywood Life.„Lindsay e entuziasmată de faptul că s-au logodit și vrea să devină mamă cât mai curând posibil. Vrea să-și facă o familie cu Egor și deja încearcă să rămână gravidă. Ar trebui ca acest lucru să se întâmple curând”, a declarat o sursă pentur publicația menționată.
Cei doi s-au cunoscut la Londra, unde și locuiesc împreună, după ce le-a făcut cunoștință un prieten comun, iar după doar patru luni de relație afaceristul și-a însoțit iubita la New York, de Crăciun, pentru a-i cunoaște familia, dovedind că are planuri serioase cu celebra actriță. În plus, se pare că cei doi se pregătesc să meargă în curând și în fața altarului. Egor este fiul unui afacerist multi-milionar.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând apogeul în 2003 – 2004, când a jucat în filmele ” Freaky Friday” şi ” Mean Girls”.Însă, apoi a devenit personajul preferat al presei de peste Ocean din cauza scandalurilor în care a fost implicată, provocate de consumul de alcool şi de droguri și problemele cu legea decât pentru reuşitele actoriceşti.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_646ea89ebe63c0089a70f94023908d0c.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6e9c63725725f1760e3ffd1a1ce2022c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1c32be817b209a3c94d46f1e779c67d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_8af9b91bfea42f2ee4740a456213a3a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_52fae75d4d21bc668ab34061b6d48f54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_000fe8d8c205ca1fb7387e60d8406bbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_47d29d9a3fa59787388f244a42288048.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_90c6cb976e40e8c0dd440e61ad785656.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_4a6ecb11c41553bc412f47ba0a14e43a.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.