Poliția va stabili cauzele accidentului, însă se exclud problemele cu drumul. În plus, a subliniat el, este un drum foarte puţin circulat.
„În zona unde a avut loc accidentul, pe clisura Dunării, în ultimii 6-7 ani nu a avut loc niciun accident. Deci, nu este un punct cu risc de accidente, un punct negru cum se numeşte tehnic. Maximum 1.000 de autovehicule trec zilnic pe acest drum, este un drum foarte puţin circulat. În plus, la momentul producerii accidentului, drumul era curat, inclusiv cu material antiderapant, chestiune constatată de Poliţie, care a venit la locul accidentului şi care a consemnat în raport. În zona de acolo, este o curbă lină, aproape o linie dreaptă, deci configuraţia drumului nu reprezintă risc de accident. Distanţa dintre marginea drumului şi Dunăre era de peste 20 de metri”, a menţionat Şerbănescu, potrivit Agerpres.
„Am montat permanent cu prioritate parapeţi în toată regionala, nu numai acolo, în zonele cu puncte negre. Poliţia va stabili care sunt cauzele accidentului. Este o cercetare acolo. Nu există nicio problemă cu drumul. Se exclud problemele cu drumul”, a subliniat acesta.

Anca Pop a promovat o viață lipsită de inhibiții, fiind o prezență exotică și recunoscând că este lesbiană. „Dragostea înseamnă să fii fascinată de cineva, să admiri pe cineva, iar persoana cealaltă să fie la fel de fascinată și să te admire pe tine. Altfel nu poate fi… nu este dragoste prin posesivitate și gelozie sau impunere de niciun fel”, spunea Anca Pop.

Citește și

Polițiștii caută hoții de trei săptămâni. Casa şefei de protocol a lui Iohannis ar fi fost spartă de o grupare care a mai furat din locuințe din Ilfov

Urmărește-ne pe Google News
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
PARTENERI - GSP.RO
CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz. Ce a pus la aptitudini fostul luptător
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Observatornews.ro
Reacţia Auchan în cazul tinerei filmate când înţeapă mai multe prezervative apoi le pune la loc pe raft, într-un supermarket
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat în Rusia după ce Putin a trimis armata la granița cu Ucraina. Probleme uriașe
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta
PUBLICITATE
Beneficiile unui abonament de sănătate pentru tine și familia ta