Luis Gabriel și Haziran și-au creștinat în weekend fetița, ceremonia religioasă fiind oficiată de 3 preoți. După biserică, micuța Meleim a fost sărbătorită într-un cadru de poveste alături de familie, rude și invitați. Petrecerea a fost animată de Delia, care a ținut invitații pe ringul de dans. Toată lumea a primit cu bucurie vestea că Luis Gabriel va deveni tată pentru a treia oară, Haziran fiind din nou însărcinată.
Bucurie mare în familia lui Luis Gabriel. Artistul și soția sa au organizat ieri petrecerea de botez a fiicei lor Meleim, care a fost sărbătorită cu fast. Programul artistic a fost variat, iar Delia a susținut un recital extraordinar la prima petrecere dată în cinstea fiicei lui Haziran și a lui Luis Gabriel.
Cei doi părinți urmează să își mărească din nou familia, Haziran fiind însărcinată. Vestea că este pe drum al treilea copil a fost dată chiar la petrecerea de botez a micuței Meleim. Anunțul a fost făcut chiar de fiul lor, Joseph.
Momentul i-a emoționat pe invitați și s-a lăsat cu multe felicitări. Anunțul a fost pregătit ca la carte, mai exact a fost vorba de o filmare proiectată pe un ecran uriaș, unde au apărut cei doi copii ai cuplului, atunci când băiețelul lor a spus: „Ți-am păstrat un loc în familie. Bebe numărul 3”.
Haziran și Luis Gabriel s-au sărutat și îmbrățișat. Momentan nu au dezvăluit sexul bebelușului, însă după filmarea cu copiii lor, a apărut un fundal roz.
După botezul cu ștaif din weekend, Luis Gabriel și Haziran continuă cu o altă petrecere. Astăzi, cuplul îl sărbătorește pe fiul lor, Josepf, care împlinește frumoasa vârstă de 4 ani. Și tot astăzi, va avea loc tradiționala băiță de a doua zi a micuței Meleim.
Luis Gabriel și Haziran s-au întâlnit la studio. „Eram în taxi și am văzut că urca la noi, unde e studioul de înregistrări al prietenului Ionuț. Și am văzut-o din taxi, s-a dus, a fugit repede, a luat liftul și eu n-am apucat să o prind. Am mai stat pe acolo. Și am urcat după ea și m-am dus acolo, și am văzut că e la Ionuț. Și am cunoscut-o, și am vrut să ies cu ea la o cafea”, a povestit artistul pentru Click despre momentul în care a cunoscut-o pe soția sa.
Foto: Instagram