Marius Gîlea, moment de maximă sinceritate: "Am vrut să devin actor ca să sărut fete și să călăresc cai"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Scopul scuză mijloacele. Sau, în cazul lui Marius Gîlea, motivele pentru care a dat la Teatru nu contează, atâta vreme cât a dovedit că are talent de actor! Azi profesor la UNATC, Gîlea, 51 de ani, ne-a mărturisit că și-a ales meseria crezând că așa va ajunge să pupe mai multe fete, însă a fost dezamăgit de experiența sărutului pe scenă, fiindcă “eram prea timid, emoționat, agitat”.
Cuprins:
Actorul ne-a vorbit despre debutul său, în comedia “Miss Litoral”, despre rolul din telenovela “Daria, iubirea mea” și proiectele pe care le are cu Teatrul Elisabeta, ale cărui spectacole se joacă pe timpul verii în stațiunea Jupiter.
În cel de-al doilea sezon al serialului “Vlad”, care începe din toamnă la PRO TV, Marius interpretează un medic, dar rolul e foarte mic. Practic, o apariție scurtă.
- Ați copilărit la Sibiu. Aveți amintiri din copilărie care să vă lege de actorie, era ceva la care visați de atunci sau altceva vă doreați, la acea vreme, să deveniți?
- Copilăria mea a fost o cursă permanentă și plăcută între jocul de fotbal din curtea Liceului Lazăr, cluburile de jazz de la care nu lipseam (erau trei seri pe săptămână), concertele simfonice, spectacolele de teatru, atât cele de păpuși, cât și cele de dramă, cum le spuneam, precum și repetițiile cu trupa de jazz a Casei Pionierilor, condusă de un profesor extraordinar, Constantin Iridon, care acum predă instrument la Secția de Actorie a Universității Lucian Blaga. În ultimii ani de liceu am vrut să dau admiterea la Conservator, la clarinet, deci studiam mult la clarinet - am terminat liceul în 1986, ca să se știe despre ce vremuri vorbesc.
Ce-mi doream să devin? Păi, când eram mic de tot mă gândeam să fiu pompier, apoi veterinar și până la urmă mi-a venit mintea la cap. Am vrut să devin actor din două motive foarte precise: să sărut fete și să călăresc cai. Recunosc că hipism am făcut puțin în copilărie, dar de când sunt actor, am călărit o singură dată un cal pe un câmp, la minus 20 de grade, înghețat de frig și frică. Nu-mi mai trebuie. Fete am pupat în anul II de facultate - mă gândesc la profesie, particularul nu intră în discuție - și nu pot să spun că m-am bucurat de experiență, eram prea timid, emoționat, agitat și credeam că nu trebuie să amesteci ce faci pe scenă sau în film cu viața privată. Chiar și acum cred treaba asta, de altfel, sunt convins că una e pe scenă și alta e viața privată.i
Speriat de experiența de la fabrica de covoare: “Mi-am jurat să nu ajung să fac așa ceva niciodată”
- În alegerea meseriei de actor v-a influențat cineva? Când și cum v-ați hotărât?
- Cred că trei factori au fost decisivi în alegerea acestei meserii. Ba nu, patru. Primul a fost o vizită la fabrica de covoare de la Cisnădie, lângă Sibiu, când eram în clasa a patra. Profii ziceau să ne arate ce bine e să lucrezi în fabrică. Mi-am jurat să nu ajung să fac așa ceva niciodată. Nu-i de mine! M-a speriat și îngrozit. Apoi, tatăl meu a fost actor la Teatrul de păpuși din Sibiu, unul foarte talentat. Îmi plăcea să stau în teatru cu el. De altfel, am lucrat trei ani ca actor păpușar și de pantomimă, 1986 - 1989. Al treilea motiv a fost că în anul când am vrut să dau la Conservator, la clarinet era un singur loc pe țară. Mi-am dat seama că nu am nici o șansă când am aflat că nu erau prea mulți candidați, doar 4 sau 5, dar unul dintre ei avea premii internaționale! Apoi, ce m-a influențat ireversibil a fost experiența trăită de fratele meu mai mare, care s-a chinuit efectiv cu TCM-ul, Facultatea de inginerie. Dura, parcă, 6 ani și el a făcut-o în 8 sau 9. Și nu a profesat niciodată. Așa că de ce să mă chinui când pot face ceva care-mi place. Sau măcar pot încerca. Nu?
A stat în garsoniera unor jazzmani celebri
- Ați ales să faceți facultatea în București. Cum au primit părinții vestea?
- Am intrat din a doua încercare, din al doilea șut, iar ai mei m-au susținut fără rezerve, chiar m-au încurajat. Mama lucra la biblioteca ASTRA, iubitoare de artă și ea. Așa că am avut sprijin moral!
- Și v-ați mutat în Capitală. Cu chirie?
- Da, am stat cu chirie într-o cămăruță de la o mansardă pe lângă Romană, unde înainte au stat, tot în chirie, Mircea Tiberian (pianist de jazz și profesor la Conservator) și Nicolas Simion (saxofonist de jazz). Așadar, locul perfect!
- Cu cine ați făcut pregătire pentru admitere la UNATC?
- Pentru cele două admiteri am făcut pregătire cu două persoane speciale, deosebite și totodată diferite. Cu domnul Constantin Chiriac, actualul director al teatrului din Sibiu, și cu doamna Adriana Popovici, fostă profesoară de la UNATC. Am învățat foarte multe de la amândoi și le mulțumesc. Desigur, lucrând la Teatrul de păpuși din Sibiu, este imposibil să nu mă fi influențat colegii mei de acolo, în special Dan Hândoreanu, o persoană deosebită, alături de care am descoperit tainele pantomimei.
- A existat în facultate un profesor care v-a fost model pe plan profesional?
- Știți cum se zice: “Never follow the others” (niciodată nu te lua după alții - n.r.). Dar ar fi aiurea dacă nu aș pomeni măcar trei nume care cred că m-au influențat, Gelu Colceag, Ion Cojar și Florin Zamfirescu. Cu siguranță sunt și alții, dar astea sunt numele care-mi vin acum în minte.
“Nu puteam ieși pe stradă, că toți mă strigau și urlau după mine!”
- Când ați debutat în teatru/film? Și care au fost greutățile cu care v-ați confruntat la începutul carierei?
- Debutul meu a fost fulminant: Dorel din “Miss Litoral”, alături de Anca Țurcașiu. Eram în vacanța dintre anul I și II când s-a filmat. Experiență supertare. Vedete - Nicu Constantin, Horațiu Mălăele, Rodica Popescu Bitănescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Anca Țurcașiu - și eu. Dar mai interesant a fost după premiera filmului. Nu puteam ieși pe stradă, că toți mă strigau și urlau după mine. Uneori, chiar și acum mă întreabă câte cineva dacă nu am jucat în film, deși au trecut peste 25 de ani de atunci. Iar în teatru am fost nominalizat la premiul de debut la Premiile UNITER, pentru rolul Martin din “Fool For Love”, în care am jucat alături de Adrian Pintea și Adrian Titieni. Pintea, un om extraordinar, generos. Păcat că a plecat atât de repede…
- Care a fost rolul de suflet sau cel care v-a propulsat în atenția regizorilor de film?
- Rolul de suflet? Sunt mai multe. Primul ar fi Pepelea din “Sânziana și Pepelea” de la Teatrul de păpuși din Sibiu. E o experiență foarte faină să joci pentru copii. E unic. E greu și minunat. Apoi, ador să joc în “Boeing Boeing”, în regia lui Șerban Puiu, la Teatrul Elisabeta. Am iubit și rolul lui Tarelkin, din “Tarelkin”, regia Gelu Colceag, la Metropolis. Sigur ar mai fi câteva, dar mă întind prea mult.
- Ați fost în distribuția telenovelei “Daria, iubirea mea”. Apoi, a urmat o pauză lungă de micul ecran. Ce s-a întâmplat?
- O telenovelă - de fapt, orice serial - necesită mult timp. Trebuie să fii la dispoziția echipei de filmare. Te dedici, într-un fel, serialului. Ce mi-a plăcut la filmările acestei telenovele a fost atmosfera. Parcă eram o familie mare, în plus, faptul că filmezi atât de mult îți dă șansa de a experimenta, de a descoperi lucruri noi, chiar dacă poate deveni rutină. Dacă nu-ți pierzi plăcerea, pofta de a te juca, te bucuri de fiecare clipă de pe scenă sau din fața aparatului de filmat. De ce a fost o pauză așa de mare după? Sincer, nici eu nu știu, probabil, deși uneori e greu de crezut, nu a mai fost să fie. Câteodată ai mult de lucru, după care pot apărea perioade lungi în care nu faci mai nimic, mai ales în televiziune și cinema. În schimb, mi-am văzut de cariera pedagogică și de cea de pe scenă.
- Ce proiecte aveți în teatru?
- Sunt destul de realist. Doresc să continui colaborarea cu Teatrul Elisabeta, chiar să o îmbogățesc, poate chiar să regizez ceva acolo. Apoi, voi realiza alături de studenții anului trei de la UNATC un spectacol de licență, care sper să iasă bine și să-i pună în valoare. Caut texte și sunt deschis la tot ce se ivește.
Foto: Sorin Cioponea
