Patronul Stelei, Gigi Becali, nu pierde nici o ocazie de a se lua de jucătorul său Mihai Costea, dar şi de iubita acestuia, Daniela Crudu. După ce i-a ameninţat că le va trimite spioni pe urme, cei doi merg în oraş împreună, însă intră şi ies separat din localurile pe care le frecventează. Aşa s-a întâmplat şi zilele trecute, când cei doi au ieşit să ia prânzul. După ce au mâncat, Costea a plecat cu un amic din local cu câteva minute înaintea iubitei lui şi s-a urcat în maşina acestuia, care era parcată în faţă. În scurt timp, escortată de acelaşi prieten, Daniela s-a urcat şi ea în maşină. Surse apropiate celor doi ne-au mărturisit că în continuare ei îşi petrec timpul liber împreună şi că au o relaţie firească pentru nişte tineri îndrăgostiţi, chiar dacă nu se afişează foarte des.

Becali le-a pus detectivii pe urme

Libertatea a dezvăluit încă de pe 10 noiembrie că patronul Stelei, Gigi Becali, a tocmit detectivi particulari care să-i urmărească pe jucătorii echipei. De la aceste persoane a aflat şeful “roş-albaştrilor” că Mihai Costea îşi petrece nopţile cu Cruduţa. “Nu pot să le fac program eu de sex, e viaţa lor particulară! Dar dacă m-ar asculta pe mine, ar renunţa la această femeie! Îl nenoroceşte sexual, îl face să-i tremure genunchii; ba, mai mult, dacă nu o regulează bine, e în stare să-l bată! Păi, cum să mai joace bine!”, s-a lamentat latifundiarul la GSP TV.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Despărțire neașteptată în lumea mondenă din România. „A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă!”
GSP.RO
Despărțire neașteptată în lumea mondenă din România. „A fost o perioadă în care voiam să fug de acasă!”
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Playtech.ro
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Nu ne vizităm, nu mâncâm împreună, nici măcar prieteni nu suntem... Toată lumea credea că Stela Popescu și Alexandru Arșinel erau apropiați, dar ce-a spus actrița înainte să moară i-a lăsat mască pe toți
Viva.ro

"Acum se va juca printre stele". Sfârşit tragic pentru o fetiţă de 2 ani. Copila a murit în spital, după un presupus atac al unui tânăr britanic
Observatornews.ro
"Acum se va juca printre stele". Sfârşit tragic pentru o fetiţă de 2 ani. Copila a murit în spital, după un presupus atac al unui tânăr britanic
Diana Şoşoacă nu a fost lăsată să vorbească la mitingul AUR. Senatoarea a strigat după jandarmi să o apere VIDEO
Știrileprotv.ro
Diana Şoşoacă nu a fost lăsată să vorbească la mitingul AUR. Senatoarea a strigat după jandarmi să o apere VIDEO
Un cuplu a cumpărat o casă fară s-o viziteze înainte și a găsit în baie o ușă secretă. Bărbatul a trăit un șoc, ce se afla în camera ascunsă
FANATIK.RO
Un cuplu a cumpărat o casă fară s-o viziteze înainte și a găsit în baie o ușă secretă. Bărbatul a trăit un șoc, ce se afla în camera ascunsă
Un mexican a ajuns pentru prima oară în Voluntari. Ce impresii a trimis la el acasă: ”Poate oamenii nu înţeleg”
Orangesport.ro
Un mexican a ajuns pentru prima oară în Voluntari. Ce impresii a trimis la el acasă: ”Poate oamenii nu înţeleg”
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase