Justin Bieber nu trebuie să apeleze la artificii de imagine pentru a fi în centrul atenției, pentru că este unul dintre cei mai populari artiști din lume. De aceea, pățania lui, care pare desprinsă din pelicula ”Tăntălăul și gogomanul”, nu poate fi încadrată drept una regizată. Mai ales că starul s-a comportat cât se poate de natural în momentul în care capul său a intrat în contact cu geamul ușii hotelului.
Nu atât de natural a fost însă când a văzut și camera de luat vederi. Atunci a început să se răsfețe ca un copil, uitându-se lung către cei care l-au surprins și arătând cu degetul. Ba mai mult, a venit către persoana care a filmat totul și a început să-i povestească tot ce s-a întâmplat.
”Cred că ați văzut ce mi s-a întâmplat. Fruntea mă doare atât de tare… Ușa aia am crezut că o se deschidă în față, am împins-o și m-am lovit direct de geam”, le-a spus Bieber fanilor care l-au înregistrat.