Rareș Cojoc și Claudia Dumitru nu își mai ascund relația. Fotomodelul a publicat prima fotografie în care apare alături de dansator, surprinsă în timpul unei vacanțe. Imaginea vine la câteva luni după divorțul lui Rareș Cojoc de Andreea Popescu și marchează prima apariție publică a noului cuplu.

Rareș Cojoc și noua iubităIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 21

Claudia Dumitru a publicat prima fotografie alături de Rareș Cojoc

Rareș Cojoc și Claudia Dumitru au făcut primul pas spre oficializarea relației lor în mediul online. După o perioadă în care au preferat să fie discreți, fotomodelul a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de dansator. Imaginea a fost realizată în timpul unei vacanțe și îi surprinde pe cei doi pe o barcă. Rareș Cojoc apare zâmbind către cameră, în timp ce Claudia Dumitru este fotografiată cu spatele.

Este pentru prima dată când cei doi se afișează împreună, după apariția zvonurilor potrivit cărora formează un cuplu.

Relația dintre cei doi pare tot mai serioasă

După divorțul de Andreea Popescu, Rareș Cojoc și-a concentrat atenția asupra carierei și asupra celor doi copii. În ultimele săptămâni însă, dansatorul și Claudia Dumitru au fost tot mai des asociați în spațiul public.

Fotografia publicată de Claudia Dumitru a atras rapid atenția urmăritorilor, care au considerat-o prima confirmare publică a relației dintre cei doi. Cei doi se află împreună în vacanță și par să se bucure din plin de timpul petrecut unul în compania celuilalt.

Ce a spus Andreea Popescu despre noua relație a fostului soț

Rareș Cojoc și Andreea Popescu au divorțat după 15 ani de relație și 10 ani de căsnicie. Cei doi au declarat că își doresc să păstreze o relație bazată pe respect și comunicare, în special pentru binele copiilor lor.

Întrebată despre noua relație a fostului soț, Andreea Popescu a precizat că nu își dorește să comenteze viața personală a acestuia.

„Nici eu, nici fostul soț nu ne-am fi așteptat la o astfel de mediatizare după divorț. Nu am avut pretenție la absolut nimic. Penthouse-ul îi rămâne lui. Încercăm să fim părinți buni. (…) El știe mai bine ce face (n.r. cu viața lui amoroasă): Fiecare știe mai bine ce are de făcut în viața personală, când e timpul să meargă mai departe. Nu pot să vorbesc în numele lui, dar o să vedem. Nu dezbat”, a declarat Andreea Popescu, la Spynews TV Live.

Prima apariție publică după divorț

Imaginea publicată de Claudia Dumitru reprezintă prima fotografie în care aceasta apare alături de Rareș Cojoc, după divorțul dansatorului de Andreea Popescu. Deși au preferat discreția în primele luni ale relației, cei doi par acum pregătiți să împărtășească și cu urmăritorii lor momente din viața de cuplu.

Fotografia din vacanță a fost suficientă pentru ca fanii să considere că relația a fost oficializată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.