Nelu Cortea, despre cearta cu Cătălin Bordea: „Am țipat unul la altul și apoi ne-am dat seama că suntem penibili”

 8 comentarii
Nelu Cortea și Cătălin Bordea

Nelu Cortea și Cătălin Bordea sunt foarte buni prieteni, însă au mai existat momente tensionate între ei. Cei doi actori de comedie au stat supărați o zi și au țipat unul la celălalt.

De ani buni, Nelu Cortea și Cătălin Bordea lucrează împreună și au devenit foarte buni prieteni. Pe lângă faptul că împart aceeași scenă, cei doi obișnuiesc să se vadă și în timpul liber. Au participat împreună la show-ul America Express, de unde s-au întors acasă cu marele premiu. În competiția de la Antena 1, prietenia lor s-a sudat mai mult, însă asta nu înseamnă că nu au avut parte și de momente în care s-au certat.

„Da, m-am și certat cu el. Oricât am râde împreună și ne-am distra, ne-am și certat. În America ne-am certat cel mai rău și am stat o zi supărați, iar la final am țipat unul la altul și apoi ne-am dat seama că suntem penibili și ne-am calmat. Dar da, și comedianții se mai supără, ca peste tot”, a povestit Nelu Cortea pentru EGO.ro.

Fostul jurat de la „iUmor” recunoaște că s-a bucurat atunci când Cătălin Bordea a ales să facă show-ul „Teoria Conspirației”. Nelu Cortea susține că nu a fost niciodată invidios pe colegul său, ba chiar l-a încurajat tot timpul.

„Chiar nu, Doamne ferește! Nu este niciun fel de invidie. Sunt fericit pentru colegul meu. Deși am văzut show-ul ăsta de 92 de ori, cred, și l-am auzit, că am avut turnee cu show-ul ăsta. De abia aștept să-l revăd. Sunt mândru de el. Dar na, acum sperăm să iasă bine”, a declarat comediantul.

Și a continuat: „O să vorbească despre mine, are glume despre mine, face mișto de mine. Apar și la început și la sfârșit pentru că sunt bucăți din tour vlog-ul meu, pe care n-am știut că o să le folosească, că filmam altfel dacă știam. Deci da, apar și eu un pic, ca să zic așa”.

„Țin să spun oficial, glumele pe care Bordea le face despre mine nu sunt 100% reale”

Nelu Cortea susține că uneori glumele pe care Cătălin Bordea le face la adresa lui în show-urile de stand-up sunt ușor exagerate, însă nu este deranjat de acest lucru. „Țin să spun oficial, glumele pe care Bordea le face despre mine nu sunt 100% reale. Sunt undeva la 70%. Dar na, mai exagerează și el, am mai făcut și eu tâmpeniile pe care le-am făcut, recunosc. Dar da, mi-a fost foame în America, am făcut «rahaturi» pentru mâncare și el a fost mai tontălău, hai să o luăm așa. O să vedeți ce mai spune despre mine”, a ținut să puncteze Nelu Cortea.

Nelu Cortea, în vârstă de 36 de ani, a făcut echipă cu Cătălin Bordea la „America Express 2023” și a fost jurat la „iUmor”, sezonul 14. Nelu Cortea, pe numele sau complet, Ioan Mihai Cortea, este actor si comediant. El a participat la mai multe distribuții, după ce a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    mariussorin75 13.01.2024, 23:34

    opa, un articol in care nu spuneti nimic despre divort?....sa il mai citesc odata :)

  • Avatar comentarii

    Irinel 14.01.2024, 01:53

    Ma bucura acest articol, ca nu scrie despre divort sau de fosta.

  • Avatar comentarii

    Irinel 14.01.2024, 02:20

    Felicitari! Diana ei o metoda noua.Nu ai vorbit de fosta si de divort ,ma bucur mult.

  • Avatar comentarii

    Aura1 14.01.2024, 06:43

    O fi interesat pentru alții, acest articol...

  • Avatar comentarii

    emy69emy 14.01.2024, 08:29

    Asa sunt prietenii...bravo lor!

ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!