Artistul român care merge la concerte cu elicopterul, dezvăluiri despre femeia care i-a cucerit inima: „Totul a fost rânduit de Dumnezeu”

Comentează
Nelu Popa și Melissa Ludosan alături de Culiță Sterp și Daniela Iliescu
Exclusiv

După o perioadă marcată de provocări pe plan sentimental și profesional, Nelu Popa pare că trăiește, în sfârșit, liniștea la care a visat. Cunoscut publicului drept unul dintre cei mai apreciați saxofoniști din România, artistul vorbește acum despre noua femeie din viața sa și despre planurile pe care le au împreună.

Puțini știu că drumul lui Nelu Popa către succes nu a fost deloc unul ușor. Artistul cântă la saxofon încă din copilărie, iar pasiunea pentru muzică l-a însoțit de la vârsta de doar 9 ani. De-a lungul timpului, și-a construit o carieră solidă în industria muzicală, devenind unul dintre cei mai apreciați instrumentiști din țară.

Timp de aproximativ 14 ani, Nelu Popa a colaborat cu artista Carmen de la Sălciua, alături de care a susținut sute de evenimente și spectacole în România și în străinătate. Cei doi au trecut împreună prin perioada dificilă a începuturilor, investind fiecare leu câștigat în piese, videoclipuri și dezvoltarea carierei lor artistice.

În spatele succesului de astăzi s-au ascuns însă multe sacrificii. La începutul carierei, familia artistului a făcut eforturi uriașe pentru a-i susține visul, iar tatăl său a ajuns chiar să facă un împrumut bancar pentru a-i cumpăra primul saxofon.

„Saxofonistul vedetelor” se iubește cu Melissa Ludosan

După încheierea colaborării profesionale cu artista Carmen de la Sălciua, Nelu Popa și-a continuat drumul artistic pe cont propriu și a demonstrat că poate avea succes și independent, lansând proiecte noi și colaborări apreciate de public.

Însă cea mai mare realizare a momentului nu pare să fie una profesională, ci personală! Artistul a decis să vorbească pentru prima dată despre Melissa Ludosan, femeia care i-a readus zâmbetul pe buze și care l-a făcut să creadă din nou în iubire.

„Ne-am cunoscut acum câteva luni, prin intermediul unor prieteni comuni, chiar la mine acasă. Sincer, niciunul dintre noi nu căuta o relație și nici nu ne gândeam că o să ajungem aici. Dar din primul moment a existat o chimie aparte între noi, ceva ce nu poți explica. Lucrurile au venit natural, ne-am apropiat treptat și ne-am dat seama că ne este bine unul lângă altul. Mi-a plăcut sinceritatea ei, felul ei de a fi și liniștea pe care mi-o oferă. Ea este asistentă medicală, un om dedicat și cu suflet mare, iar asta este încă un lucru pe care îl admir la ea.

Eu cred că totul a fost rânduit de Dumnezeu, pentru că uneori oamenii potriviți apar exact când te aștepți mai puțin. Niciunul dintre noi nu căuta iubirea și nici nu ne imaginam că vom ajunge împreună, dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi. Astăzi suntem fericiți, ne iubim, ne susținem reciproc și trăim cea mai frumoasă poveste de dragoste, una pe care niciunul nu și-o imagina atunci. Avem planuri foarte frumoase de viitor, ne dorim o familie, liniște, fericire și să construim împreună tot ceea ce visam”, a spus Nelu Popa în exclusivitate pentru Libertatea.

Nelu Popa merge la concerte cu elicopterul

După despărțirea profesională intens mediatizată de Carmen de la Sălciua și după mai multe încercări de a-și reface familia alături de fosta soție, cu care are un băiețel, saxofonistul pare că a închis definitiv capitolul trecutului și privește cu încredere spre viitor. Iar recent s-a aflat că Nelu Popa merge la concerte cu eclicopterul.

„Uneori, într-o singură zi trebuie să ajung în mai multe orașe. Când timpul nu îți mai permite să mergi pe șosea, elicopterul poate fi cea mai bună soluție. Nu este despre lux, ci despre eficiență. Sunt zile în care ai sute de kilometri între două concerte și trebuie să găsești soluții pentru a fi prezent peste tot”, a spus „saxofonistul vedetelor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!