Împreună cu Adi Hădean, cei doi au pregătit un meniu din produse de sezon 100% românești, interpretate în stilul bucătăriei franceze. “A fost o experiență intensă, de care m-am bucurat enorm. Vă spun sincer, acum câțiva ani, când am ajuns la Paris și lucram ca șofer pe ambulanță, dacă cineva îmi spunea că într-o zi voi găti pentru premierul României și pentru președintele Franței, i-aș fi spus în mod clar că e nebun! Visurile chiar devin realitate atunci când muncești și ești serios. M-am bucurat să pot găti cu produse românești și să pot vorbi despre câte lucruri faine are țara asta”, a declarat Nicolai Tand.

Nicolai Tand a gătit pentru 110 oameni fără adăpost

Cunoscut din juriul de la „Top Chef” şi pentru povestea sa de viaţă ce pare desprinsă dintr-un scenariu de film, Nicolai Tand i-a cucerit pe români cu zâmbetul său larg și dorinţa de a face fapte bune. În 2014, Nicolai Tand a impresionat pe toată lumea când a gătit pentru oamenii fără adăpost.  110 persoane au primit hrană caldă – ciorbiţă de pui, pui cu pilaf, fructe, iaurturi, sandvişuri – chiar de la Nicolai. Acţiunea a avut loc cu ajutorul Asociaţiei Şansa Ta, un cunoscut supermarket şi întreaga echipă de la La Cantine de Nicolai şi a avut suportul a 50 de voluntari. Nicolai Tand este unul dintre cele mai charismatice personaje din lumea culinară românească. Românii îl cunosc din postura de jurat al show-ului „Top Chef”, de la Antena 1 şi, din februarie 2013, Nicolai a intrat şi în blogosferă. Cei ce vor alege să viziteze www.reteteleluinicolai.ro  vor găsi reţete cu care îşi vor răsfăţa simţurile.

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.