Vestea că iubita sa, Daniela Crudu, se va număra printre concurenţii emisiunii “Splash! Vedete la apă” nu i-a picat prea bine fotbalistului Mihai Costea. Gelos din fire, Nilă a luat foc la gândul că bruneta va petrece două săptămâni la Bacău, alături de instructori sexy sau de concurenţi unul şi unul. Totuşi, în cele din urmă, acesta a acceptat, iar Cruduţa şi-a pus semnătura pe contractul cu Antena 1.
Cruduţa se va grăbi spre casă
Picătura care a umplut însă paharul şi l-a scos din pepeni pe fotbalist a fost o altă veste. Şi anume, faptul că Bianca Drăguşanu va fi coprezentatoare şi va face parte din aceeaşi echipă cu iubita sa. Motiv pentru care, nici mai mult nici mai puţin, Costea a pus-o pe Daniela în situaţia de a alege între el şi emisiunea cu pricina. Cum fosta asistentă TV nu se poate retrage din concurs doar fiindcă i s-a pus pata iubitului ei, i-a promis totuşi acestuia că va găsi ea o soluţie să vină cât mai repede acasă. Ceea ce nu ştie Nilă este faptul că Bianca şi Daniela sunt cazate în hoteluri separate. Roşcata stă cu Pepe şi Roxana Ionescu, precum şi cu membrii juriului, în timp ce bruneta face parte din tabăra concurenţilor.