În timp ce fiica ei, Kitty Cepraga, are o carieră în plină ascensiune în Italia, unde s-a impus și ca regizor, realizatoarea TV Sanda Cepraga a ieșit la pensie. Însă n-a pus punct colaborărilor. Continuă să fie activă. Și acceptă toate joburile care i se par interesante. Dar face în așa fel încât să aibă timp și pentru fiica și nepoțica sa, pe care le vizitează foarte des.

O bunică activă. «Deși sunt pensionară, continui să lucrez», spune regizoarea Sanda Cepraga, mama lui Kitty Cepraga

Mi-am pus tot sufletul în această meserie. Sunt pensionară. Dar continui să lucrez, să fiu solicitată, fie ca regizor muzical, fie în juriile marilor festivaluri de muzică, naționale și internaționale”, a recunoscut ea recent, la o gală în cadrul căreia a fost premiată, alături de alte personalități ale vieții culturale și artistice din România.

Actriță în Italia

În ce o privește pe Kitty, stabilită în Italia, după ce și-a făcut debutul ca scenarist și regizor, în vara anului trecut, aceasta continuă să profeseze și ca actriță. Ultimul său rol este unul principal, într-un scurtmetraj pe care ea însăși l-a realizat.

CITEȘTE ȘI:

„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.