Aura Poterașu nu a detaliat motivele care au dus la această decizie, însă, potrivit paginademedia.ro, de curând a fost martoră într-un dosar de proxenetism.
„Dragi prieteni, dimineața de mâine (joi) e ultima în care ne vedem la știri! Nu am de gând să dau prea multe detalii despre ieșirea mea din TVR și din presă. Zic doar că sunt în asentimentul colegilor jurnaliști care, rând pe rând, s-au retras – din această instituție sau din altele. Cei cu care am reușit să mai povestesc în ultima perioadă știu că îmi doresc de mai mult timp un drum pe cont propriu.
Îmi doresc competiție, mize și să risc! Vreau să mă bucur de energia și tinerețea mea, să învăț lucruri noi! Și să mă bucur în continuare de oameni (mereu alții, mereu altfel). Vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles ce și cât îmi poate capul și m-ați ajutat să-mi canalizez util energia, în proiecte frumoase. Plictisitorilor și autosuficienților care doar mi-au mâncat ficații, nu le mulțumesc!
Sunt fericită și optimistă! „Te duci la mai bine?”, m-ați întrebat mulți. Mă duc acolo unde simt că trebuie să fiu acum. Și ăsta este singurul lucru care contează. Doamnelor și domnilor, la revedere.”, a scris ea pe Facebook.
 

       
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
PARTENERI - GSP.RO
Povestea timișoreanului care s-a mutat în 2004, în mijlocul Atlanticului. Ce spune acum, după 17 ani, despre țara care i-a atras mereu pe români
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Observatornews.ro
Fetiță de 8 ani din Grecia, ”moarte lentă și dureroasă” după ce a fost strivită de poarta metalică a unei fabrici. Martorii au rămas nepăsători
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2021. Peștii au unele impresii greșite sau exagerate, destul de departe de realitate
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Știrileprotv.ro
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!