În gala de sâmbătă seara a emisiunii „Bravo, ai stil” o concurentă se simte foarte rău și ajunge pe mâinile medicilor.

Este vorba de Valeria. Aceasta lipsește din platoul emisiunii, iar prezentatoarea Ilinca Vandici explică ce s-a întâmplat cu concurenta.

Starea de sănătate a Valeriei nu este cea mai bună, astfel că tânara a ajuns de urgență la spital, pentru a i se acorda toate ingrijirile medicale de care are nevoie.

O concurentă de la "Bravo, ai stil", de urgență la spital. Ilinca Vandici a făcut anunțul

„Am un anunț foarte important pentru voi, cei din platou, dar și pentru cei din fața micilor ecrane; Valeria a venit azi dimineață aici, pregatită de Gală, să se aranjeze, să vă prezinte o ținută și un moment, din păcate, i s-a făcut foarte rău și în acest moment Valeria este la spital.

Sper că este bine și că va ajunge aici până la finalul Galei. Ținem legătura în permanență cu cei de la spital, pentru a ne asigura că este bine. Cineva din echipa emisiunii este alături de ea. Nu îmi rămâne decât să îi urez multă sănătate și să o așteptăm cu brațele deschise aici”, spune Ilinca Vandici, potrivit wowbiz.ro.

O concurentă de la "Bravo, ai stil", de urgență la spital. Ilinca Vandici a făcut anunțul
FOTO: Facebook, wowbiz.ro.

Citește și: Cum era să vină Pele în România! Libertatea a dezamorsat o știre falsă de pe Facebook!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO

Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

"Toţi urlau". Cortegiu funerar fugărit de urs, lângă o pădure din Mureş. Speriaţi de sălbăticiune, oamenii au uitat de funeralii şi au luat-o la sănătoasa
Observatornews.ro
"Toţi urlau". Cortegiu funerar fugărit de urs, lângă o pădure din Mureş. Speriaţi de sălbăticiune, oamenii au uitat de funeralii şi au luat-o la sănătoasa
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI