Isabela, o fată de etnie romă, a impresionat pe toată lumea la Românii au talent, de la juriu la public. Prestația ei a fost aplaudată în picioare.
Isabela Stănescu este o tânără care provine dintr-o familie de căldărari. Isabela are 18 ani și este din Piatra Neamț. A venit pe scena de la show-ul Românii au talent, de la Pro TV, îmbrăcată în haine specifice etniei rome. Toată lumea se aștepta ca aceasta să danseze, însă ce a urmat a uimit pe toată lumea.
Isabela a cântat o arie de operă - O mio babbino caro de Puccini, impresionând până la lacrimi publicul, dar și pe cei patru jurați, care au aplaudat-o în picioare.
Nimeni din familia ei nu cântă: "Mama e casnică, tata are o firmă de mobilier. Sora cea mare e căsătorită și e casnică, iar sora mijlocie îl ajută pe tatăl meu cu afacerea. Cânt la pian. Mai cânt amatoricește și muzică jazz, fiindcă tehnica e super apropiată de cea de la canto clasic, nimic profesionist. Tot amatoricește cânt și indie".
"Să iei portofelele...", a glumit Florin Călinescu.
"Niciun om nu trebuie judecat după rasă... Tu n-ai făcut decât să confirmi asta. Mi se pare foarte importantă puterea mesajului. Sper să vadă cât mai multă lume...", a spus Mihai Petre.
"Pentru copii: nu fiți cuminți nu mâncați tot, ca să vă dea mama la țigani.... să ajungeți aici", a încheiat Florin Călinescu.