Oana Roman s-a trezit cu poliția la ușă. Motivul pentru care a ajuns să fie verificată acasă: „Numele meu… sună bine”

Comentează

Oana Roman a trecut recent printr-un episod neplăcut. Fiica lui Petre Roman s-a trezit cu oamenii legii la ușă în urma unei sesizări depuse de internauți care au acuzat-o că ar fi făcut montă ilegală cu patrupedul ei.

Totul ar fi pornit după ce cățelușa Oanei Roman, Luna, a adus pe lume pui, moment folosit de contestatarii ei pentru a lansa acuzații fără temei. Vedeta a povestit că un anume grup din mediul online, creat special pentru a o jigni și a o denigra, s-a mobilizat pentru a depune plângere, convinși că animalul nu ar avea documentele necesare.

Oana Roman s-a apărat

„Da, m-am trezit cu poliția la ușă. Când Luna a făcut pui, există niște oameni cu probleme pe internet, care și-au făcut un grup al cărui scop este să mă înjure pe mine și pe alții, dar în principal pe mine. În acel moment, acolo au început să dezbată faptul că ei sunt siguri că eu am făcut o montă ilegală, aceasta fiind o infracțiune.

Spuneau că eu nu am acte… și mi-au făcut o plângere la poliției pentru montă ilegală. Din toată lumea care își bate joc de câini în țara aceasta, pe mine m-au găsit”, a spus Oana Roman pentru Spynews.ro.

Potrivit acesteia, polițiștii au venit să verifice actele și pedigree-ul câinelui și au constatat imediat că nu exista nicio problemă. Oana a precizat că le-a semnalat agenților că, în zona în care locuiește, sunt numeroase cazuri reale de abuz asupra animalelor, însă ea a fost cea vizată din cauza notorietății sale.

Oana Roman e revoltată

„M-am trezit cu poliția la ușă, care a venit să verifice pedigree-ul și actele câinelui. Bineînțeles că s-au convins că nu era, evident, nicio problemă. Le-am spus și eu faptul că în zona în care eu locuiesc sunt foarte mulți oameni care țin câini în lanțuri, îi bat, îi abuzează, și am întrebat dacă m-au găsit tocmai pe mine. Aceștia mi-au spus că ei nu intervin decât dacă li se face sesizare. La mine s-a făcut o sesizare, bineînțeles că numele meu… sună bine, și ce și-au spus ei, să vină să verifice”, a mai explicat vedeta.

În final, Oana Roman a subliniat că nu poate înțelege ce îi motivează pe cei care încearcă constant să îi facă rău și este convinsă că aceștia sunt oameni marcați de probleme personale și frustrări.

„Nu știu de ce, eu cred că sunt niște oameni profund nefericiți, care au probleme, frustrări, neîmpliniri, tristeți, oameni care nu știu cum să-și verse tristețea aceasta, și singura variantă pe care au găsit-o este să comenteze, să înjure, să jignească, să facă rău persoanelor publice”, a încheiat Oana Roman.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
Celine Dion
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește