Paris Hilton urma să fie DJ vineri, 9 iunie, la un eveniment găzduit de președintele Joe Biden, scrie Daily Mail. Vedeta a refuzat însă ocazia de a mixa pentru liderul de la Casa Albă, în favoarea lui Britney Spears. Paris a participat la nunta bunei sale prietene, eveniment ce a avut loc la casa ei din apropiere de Los Angeles.
Vineri, Paris Hilton a participat la nunta lui Britney Spears cu Sam Asghari. Nimeni nu bănuia că ea va lua parte la evenimentul fastuos, la care au fost invitate și Madonna, Selena Gomez, Donatella Versace și comedianta Drew Barrymore.
În podcastul ei, „Aceasta e Paris Hilton”, vedeta a explicat că i s-a propus să mixeze la un eveniment găzduit de președintele Americii la care participau lideri importanți ai lumii, în Los Angeles. S-a văzut nevoită să refuze, deoarece a vrut neapărat să participe la nunta lui Britney Spears.
„Toată săptămâna am ținut acest secret. Nu am spus nimănui, nici măcar celor care mi-au creat rochia”, a dezvăluit vedeta, care nici șoferului sau știliștilor nu le-a împărășit faptul că ea va lua parte la evenimentul prietenei sale.
„Mi s-a propus să fiu DJ al unui eveniment al președintelui și al altor președinți ai lumii, la cină, dar nunta ei a fost mai importantă pentru mine”, a mai adăugat ea.
În încheiere, Paris Hilton a mărturisit că e fericită pentru Britney Spears, că și-a găsit în sfârșit fericirea și liniștea de care avea atâta nevoie. A spus că artista formează un cuplu frumos alături de Sam Asghari.
Nunta de lux a lui Britney Spears cu Sam Asghari a avut loc joi, 9 iunie, la casa cântăreței din apropiere de Los Angeles. Ea a făcut acum publice primele imagini de la eveniment, a surprins cu ținutele ei, dar și cu invitații de marcă: Madonna, Selena Gomez, Drew Barrymore și alții.
Mireasa a îmbrăcat o rochie albă, creată de Donatella Versace. A avut un decolteu adânc, dar și crăpătură pe picior. De partea cealaltă, mirele a purtat un costum negru, cu cămașă albă și papion negru. Și invitații au ales ținute foarte elegante, Donatella Versace a purtat o rochie bleu, lungă, Paris Hilton a fost în negru, Madonna a avut o rochie colorată, iar Selena Gomez a purtat albastru.