Single-ul care spune povestea unui român care a plecat din România pentru o viață mai bună și pledează pentru recunoașterea statutului de cetățean european a reușit să-l impresioneze pe Valentin Dăeanu care s-a declarat susținător al cauzei celor 2 muzicieni. Omul de afaceri cunoscut pentru implicarea sa în numeroase manifestari culturale și sociale desfășurate în Roma, Italia a decis să candideze ca independent pentru alegerile europarlamentare din acest an. Valentin Dăeanu s-a arătat încântat de mesajul piesei lui Dan Helciug cu 1-Q Sapro, considerând că “trebuie să învățăm să ne facem vocea auzită, dar o voce “cu nerv”. Pentru asta avem nevoie de sprijinul artiștilor ca să nu-i mai lăsăm pe alții să hotărască pentru România în lipsa unor reacții pertinente din partea noastră.”
Autor al textului piesei , Dan Helciug declară că “mesajul social al piesei transmis sub formă satirică pledează pentru recunoașterea statutului de cetățean european ȘI în cazul românilor. Un întreg popor nu poate fi judecat după câteva elemente negative, în vreme ce valorile sunt ignorate. Avem nevoie de susținere pentru a merge mai departe și pentru a ne face auziți”.
Proiectul celor 2 artiști cuprinde un întreg album cu piese cu mesaj social. Primul single lansat, „U.E’’, a fost ales pe considerentul expunerii pe care un concurs internațional precum Eurovision ar putea-o da mesajului transmis. Dar iată ca băieții s-au făcut auziți și reacțiile pozitive au început să apară.
“Piesa „U.E’’ este importantă pentru a trezi conștiința românilor din țară și din afara granițelor. Trebuie să învățăm să ne cerem drepturile în străinătate, ca cetățeni europeni cu drepturi egale. Nu este productiv doar să ne plângem că avem o imagine proastă, trebuie să acționăm în vederea îmbunătățirii ei. Artiștii sunt un vector important de transmitere a mesajelor sociale, mai ales către tânăra generație, către cea spre care se îndreaptă speranțele noastre de reconstrucție a unei unoi imagini a României. Una demnă de țara care se află pe locul șapte ca mărime în această construcție europeană.” declară Valentin Dăeanu încurajându-i pe Dan Helciug și 1-Q Sapro.
„2Romani” , trupa celor 2 muzicieni, și-a propus să susțină cauza românilor și peste hotare, la Bruxelles și chiar la Copenhaga, unde va avea loc pe 10 mai finala Eurovision.