Ileana-Lazariuc.jpg

Nora lui Ion Țiriac are în prezent tot ce-și dorește și, în primul rând, o familie fericita. Pentru Ileana Lazariuc, drumul până aici a fost însă unul presărat cu destule momente grele. Copil fiind, ea a suferit chiar, la fel ca și mama sa, mai ales în momentul în care s-au mutat în România. Ilena avea doar opt ani, atunci când s-a mutat în România, cu mama sa. Trecerea a fost destul de dură pentru ea, obișnuită fiind cu bunica de la Chișinău și cu colegii săi de la școală. Mai mult, Anastasia a vrut chiar la un moment dat să se întoarcă în Moldova, cu fiica sa, de teamă ca aceasta nu se va acomoda. Cum artista nu avea cu cine să-și lase fiica, atunci când avea job-uri, aceasta o lua și pe Ileana cu ea.

”Dormeam pe scaune, pe mese, peste tot pe unde apucam. S-a întâmplat foarte des, pentru că nu avea cu cine să mă lase, eu eram mai mică. Mă lua tot timpul la concerte, adormeam… eram copilul restaurantelor. Toată lumea știa a cui sunt, îmi puneau o plapumă pe mine și mă lăsau acolo”, a povestit chiar Ileana Lazariuc.

Între timp însă, fetița cea frumușică a crescut, și ea însăși s-a apucat de muzică, pentru o perioadă, iar apoi a devenit actriță. Ileana a renunțat definitiv la cariera sa artistică în momentul în care s-a căsătorit cu Ion Ion Țiriac. Este mamă a doi băieți, de creșterea cărora se ocupă personal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.