Ioana Ginghină a făcut declarații după ce a divorțat oficial de actorul Alexandru Papadopol.
După ce a divorțat oficial de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină a mărturisit că lucrurile au fost mai complicate și că nu are puterea de a explica în amănunt ce s-a întâmplat la notar, conform spynews.ro.
"Nu vreau sa vorbesc despre asta nimic. Asta am zis tuturor care m-au sunat azi, să mă înţelegeţi şi pe mine că nu pot, nu pot! Fizic, psihic, nu pot. Nu mă simt bine şi nu pot să zic acum nimic. Azi e o zi specială, sunt tot timpul cu Ruxi lângă mine, e o zi specială şi pentru Ruxi şi trebuie să mă înţelegeţi acum că nu pot, adică nu este strict de nimic, dar nu pot, fizic, nu sunt în stare acum, poate peste o zi, două, cinci, nu ştiu, dar în momentul acesta nu pot... Ne-am întâlnit, dar mai este ceva de semnat... Astăzi a fost cu Ruxi şi a fost un pic mai complicat, adică nu mai e numai de mine acum, ştii?", a declarat Ioana Ginghină, potrivit sursei citate.