Marele actor Florin Zamfirescu afirmă că între manelişti şi CREDIDAM ar exista o colaborare mai puţin legală. El a vorbit despre acest lucru într-un interviu pentru www.ziarulring.ro.
ANAF a efectuat recent un control la CREDIDAM pentru perioada 2007-2012, în urma căruia a stabilit nereguli în valoare de 1,2 milioane de euro.
„Sunt convins că se vor descoperi şi alte nereguli mult mai mari. Ei au distribuit numai o mică parte din drepturile cuvenite artiştilor, în rest au împărţit o parte din bani între ei, iar o parte i-au cheltuit, aşa cum a constatat controlul cu pricina, pe trai bun. Ca să înţelegeţi cum stă situaţia, eu, pentru serialul «Inimă de ţigan», în care am apărut în fiecare din cele 180 de episoade, am primit 1.000 lei de la CREDIDAM. Şi pentru «Regina», care a avut tot 180 de episoade, am luat tot 1.000 de lei. În schimb, maneliştii au primit zeci de mii de euro. Nu pot să dovedesc asta, dar aşa e!”, susţine Florin Zamfirescu.
„Sunt miliarde de lei vechi cu aparenţă legală care au fost date maneliştilor şi bineînţeles că după aceea şi-i împărţeau între ei. S-au folosit de posturile de televiziune care difuzează în neştire manele şi care plătesc doi lei la CREDIDAM pentru asta, apoi au venit şi au făcut calculul orelor de difuzare. Păi, cum să nu iasă la număr?! Şi le-au dat banii noştri, ai celor care ne dăm sufletul zi de zi pe scenă”, a mai spus binecunoscutul actor.
Citeşte şi:
Actorul Florin Zamfirescu la 64 de ani: „Mă apucă jalea. Am început să merg mai greu, să obosesc mai iute”
Cătălina Mustaţă e din nou la cuţite cu fostul soţ, Florin Zamfirescu: Se ceartă pentru bani
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!