Elena Merișoreanu are mare grijă la felul în care arată, iar în ultima perioadă face des intervenții estetice.
„Normal că țin la aspectul fizic, asta întotdeauna mi-a plăcut. Mai ales că noi suntem pe scenă, ne vede lumea pe stradă, trebuie să arătăm bine. Cabinetele astea estetice nu sunt făcute doar pentru cei tineri. Eu admir pe toată lumea care și-a făcut câte ceva.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2Operații nu am făcut și nici nu o să fac, doar mici intervenții, cu acid hialuronic, sânii mi i-a dat Dumnezeu, buzele sunt mari de când eram mică, mi se spunea buzată, așa că acum mi-am făcut blefaroplastie.
Sunt puțin vânătă, mâine merg să îmi scoată firele. Răutăcioșilor le transmit să aibă parte de bine, să nu uite că în primul rând trebuie să ne simțim noi bine. Cei care își dau cu părerea niciodată nu o să fie toți pentru, sunt și contra. Eu nu le doresc decât numai bine”, a declarat Elena Merișoreanu, pentru WOWbiz.
Elena Merișoreanu a aniversat 50 de ani de căsătorie cu soțul ei
Recent, Elena Merișoreanu și soțul ei au aniversat 50 de ani de căsătorie. „Cred că a fost cel mai frumos an din viața mea! Am venit acasă cu mama unei colege și cu ea.
O sun pe fiica mea și îi spun: «Hai, deschide-mi poarta!», că nu găseam cheile. Imediat a deschis poarta cu remote-ul și am urcat cu cele două. Le-am zis: «Hai, dragă, să mâncați o bucată de tort, pentru că pe urmă plec în Ardeal». Când am ajuns pe verandă, îi ziceam fiicei mele: «Aprinde, domnule, lumina, că intră femeile!», la care ea mi-a zis: «Lasă, că le aprindem după ce intră».
Măi, când am intrat în casă, toată familia mea a început să cânte «Mulți ani trăiască!» (…) Soțul meu vine cu tortul și cu artificiile și îmi spune: «Tu nu vezi ce scrie acolo?».
Am zis că ba da, 50 de ani, dar eu nu am 50 de ani. Îmi zice: «Astăzi sunt 50 de ani de când ne-am căsătorit». Mamă, uitasem… Ne-am petrecut, am făcut o pregătire frumoasă. Între timp au mai venit prieteni, fini și am avut o zi atât de frumoasă”, a povestit Elena Merișoreanu pentru un post TV.