Actriţa, care a cerut să nu îi fie dezvăluită identitatea, a confirmat pentru Variety că a depus plângerea, informaţie publicată iniţial de Europe 1. Ea a precizat că incidentul a avut loc pe 10 mai, după ce s-a întâlnit cu regizorul în hotelul Bristol din apropiere de Champs Elysees.

Reprezentantul regizorului a transmis că acesta „neagă categoric toate acuzaţiile care îi sunt aduse”. Zvonuri privind comportamentul sexual nepotrivit al lui Besson au apărut odată cu lansarea mişcării „#MeToo”.

Cineastul în vârstă de 59 de ani este cunoscut pentru filme ca „Nikita” (1990”, „Leon” (1994), „Al cincilea element/ Le cinquième élément” (1996), „The Lady” (2011) şi „Un monstre à Paris” (2011).

În 2017, regizorul Roman Polanski, laureat cu premiul Oscar, a fost acuzat de viol pentru a treia oară. O femeie susține că cineastrul a agresat-o sexual în 1973, atunci când avea 16 ani, relatează BBC News.

De asemenea, sâmbătă seară, la Festivalul de Film de la Cannes, actrița Asia Argento a spus în fața celor peste 3.000 de spectatori că a fost violată de Harvey Weinstein, la Cannes, în 1997. „Vreau să fac o predicţie: Harvey Weinstein nu va mai fi niciodată binevenit aici”, a mai spus ea de pe scena de la Grand Palais Lumiere.

Citește și

VIDEO EXCLUSIV/ Dovada că Ilie Năstase și Amalia Năstase au o relație extrem de bună. Fostul tenismen o sprijină la toate evenimentele caritabile

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.