„Românii au talent”, 20 februarie 2026. Visul din copilărie al unei adolescente devine astăzi realitate. „A fost un șoc”

 1 comentariu

În această seară, de la ora 20:30, la PRO TV, scena Românii au talent devine locul unde pasiunea capătă sens autentic, poveștile personale prind voce în fața unei țări întregi, iar fiecare moment se transformă într-o demonstrație artistică.

Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase, Mihai Bobonete, împreună cu Smiley și Pavel Bartoș vor fi martorii unei declarații despre transformare și identitate. Adora Tănase este o elevă de 15 ani, din București, care va urca în această seară pe scena Românii au talent, îndeplinindu-și astfel un vis pe care îl poartă cu ea încă din copilărie. „Am venit pentru că îmi doream asta de mică și nu am apucat. Adora de acum a ales să comunice cu Adora de atunci și să o aducă pe scena Românii au talent”, va spune aceasta.

Pasiunea pentru dans a apărut devreme în viața ei, iar la doar 5 ani, tatăl a înscris-o la Centrul Național al Dansului din București. De atunci, dansul a devenit centrul universului său. Drumul nu a fost, însă, unul simplu. Separarea părinților a schimbat complet ritmul vieții ei și a pus-o în situația de a lupta și mai mult pentru ceea ce iubește.

„Tatăl meu este scriitor. Mă înțeleg foarte bine cu părinții mei, separat. Ei sunt foarte buni separați. Sunt simpatici. Îmi place de ei! În 2015, într-o noapte furtunoasă, mama a plecat cu mine și cu fratele meu în Mangalia. A fost un șoc și o rupere foarte mare, inclusiv de dans. Am luptat acolo să dansez, am încercat să-mi găsesc locul, însă nu era un mediu de trăit. Am simțit că am pierdut foarte mult timp.”

După ani în care a simțit această ruptură, Adora a decis să se întoarcă în București, alături de tatăl ei, pentru a-și reconstrui drumul. „M-am mutat la el pentru că simt nevoia să-mi recuperez timpul de atunci. Tata înseamnă foarte mult pentru mine. Mă susține, e stâlpul meu emoțional și ciorba caldă de acasă când ajung.

Are grijă să mă țină când cad și atunci când cad am grijă să mă las să cad doar în brațele lui.” În fața juraților și a milioane de telespectatori, Adora nu va prezenta doar un moment de dans, ci o declarație despre transformare și identitate. „Îmi doresc ca publicul să-și ia ce are nevoie din acest solo, în afară de mesajul pe care vreau eu să-l transmit: că suntem oameni, suntem diferiți, suntem puși în niște situații care ne obligă să ieșim și putem ieși metamorfozați, niciodată ca înainte.”

Dacă momentul ei va reuși să impresioneze juriul, telespectatorii vor descoperi în această seară, de la ora 20:30, într-o nouă ediție Românii au talent. Show-ul este disponibil, în avans, pe VOYO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    bog53dan 21.02.2026, 07:34

    Cea care a cantat extraordinar cat si aceasta balerina trebuiau sa primeasca GB dar a fost preferata o persoana care nu are nimic in comun cu actul artistic. AICI INCEPEm a ne pune intrebarea : de ce totul este in bataie de joc in tara asta ?...

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește