Un an am așteptat să-i revedem, iar de acum timpul nu mai are răbdare: sezonul 11 începe pe 5 februarie!
Andi Moisescu, Andra, Florin Călinescu și Alexandra Dinu i-au jurizat pe acei concurenți care și-au luat destinul în mâini și au vrut să fie cunoscuți celor de acasă prin talentul lor.
Dansatori surprinzători, voci de neuitat, momente de magie sau sport neașteptate și reprezentații nemaivăzute au reușit să scrie povestea viitorului sezon.

Pavel Bartoș și Smiley au stat în culise și i-au încurajat pe concurenți înainte de intrarea pe scenă. Ca de fiecare dată, bucuria celor care au primit cel puțin 3 de DA și au ajuns în etapa următoare a fost sărbătorită!
Vestea că din 5 februarie ne vom revedea a adus deja o mare bucurie! Aceasta este completată de faptul că în acest sezon… spectacolul este la dublu. Cel mai cunoscut show de divertisment revine cu 2 ediții pe săptămână.
Cine sunt jurații Românii au talent 2021 – sezonul 11
Anul acesta, la masa juriului se vor afla, Andra, Andi Moisescu, Florin Călinescu și actrița Alexandra Dinu, cea care îl va înlocui pe Mihai Petre.
Andra, jurata care se află la masa juriului ”Românii au talent încă din primul sezon, a făcut câteva dezvăluiri despre noua ediție.
„Acest an va fi unul spectaculos, sunt sigură că momentele vor fi de nota 10, pentru că este al zecelea sezon!
Sezoanele de până acum le-au dat încredere oamenilor că Românii au Talent este scena unde orice vis devine realitate, orice este posibil.
Noi, jurații, ne bucurăm de toate momentele, sunt convinsă că și cei de acasă, ca și noi, se bucură la fel de mult de acest show”, a declarat Andra.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/266a4b62218dd650ef869ebad69b678b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/b44bf312b5df44c98046a3aaec8d145f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/f67d2f7dba8838c5e96f137dfb09ddd8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/16/31fa4dc9109f0330bbf598ce4fd64e5a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/14/a12c275ad69da16f08c7ca7df0816936.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/14/20736ee406137f0fbe7e519eea9d1445.jpg)